Cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, bisericile românești din Micherechi (Mehkerek) și Chitighaz (Ketegyhaza), ce aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), și-au serbat solemn hramul. La aceste manifestări a participat şi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Opt dintre bisericile aparţinând EORU sunt închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.
Duminică, 11 noiembrie 2018, la Micherechi au fost săvârșite si rugăciuni de pomenire, în memoria pr. Nicolae Bordașiu, din București, recent decedat, descendent al primul preot al comunității ortodoxe românești din Micherechi, Ioan Bordașiu, consemnat documentar la anul 1773. Domnia sa a ctitorit în parcul din fața bisericii din Micherechi, „Monumentul Strămoșilor”, care a fost sfințit și inaugurat la data de 11 septembrie 2016. În data 4 noiembrie 2018, la Chitighaz (Kétegyháza), sărbătoarea religioasă a fost urmată de manifestarea intitulată „Satul meu, Chitighaz”, ajunsă la cea de-a doua ediție. Biserica de zid din Chitighaz, în forma ei actuală, datează din anul 1779, dar înaintea ei a funcționat aici și o altă biserică românească, mai veche.
În cele două localități cu veche tradiție românească, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU) a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de preoți din Ungaria și România. La Micherechi, răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Sfântul Ierarh Nicolae”, al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de pr. Ionuț Ardereanu. La Chitighaz, a slujit Corul Parohiei Șega I din Arad, condus de Ovidiu Sabău și dirijat de către prof. Adrian Bughi. La serviciile religioase au participat sute de persoane, etnici români din Ungaria si oaspeți din România, din județele Arad și Bihor. La manifestări au luat parte Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budapesta, reprezentanți ai Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Margareta Tat, primarul Micherechiului, Maria Kalcsó, primarul comunei Chitighaz, Elvira Ardelean, primarul localității Otlaca-Pustă (Pusztottlaka), jurnaliști ai publicațiilor „Foaia Românească” și „Cronica” ș.a.
În ultima perioadă, au avut loc mai multe evenimente în cadrul comunității românești din Ungaria. În data de 7 noiembrie 2018 Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula a participat la spectacolul de teatru „Prâslea cel voinic și merele de aur”, adaptare după povestea cu același titlu scrisă de Petre Ispirescu, interpretat de către actorii Teatrului „Excelsior” din București pentru elevii Liceului „Nicolae Bălcescu din Gyula” (LNB). Spectacolul a fost susținut prin sprijinul Institutului Cultural Român, în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, în perioada 5–7 noiembrie, proiectul „Caravana teatrului românesc pentru copiii români din Ungaria”, făcând ca spectacolele de teatru sa fie prezentate copiilor români de la școlile din Bătania (Battonya), Aletea (Elek), Micherechi și Gyula.
La data de 8 noiembrie Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula a participat la un spectacol de muzică populară, organizat de către Asociația „Vatra Românească” din Oradea pentru elevii LNB. Asociația a făcut o donație de cărți românești pentru LNB. La spectacolul de muzică populară, interpretat de către artiștii Florica Ruja și Bianca Popa, au participat elevi ai școlii, cadre didactice și oficialități.