În cea mai mare parte a ţării, valorile de temperatură, îndeosebi cele diurne, se vor situa în continuare peste mediile specifice lunii noiembrie, însă de săptămâna viitoare vremea se răceşte şi apar ploile. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) se va semnala burniţă, iar precipitaţiile vor cuprinde toate regiunile.
Sâmbătă, 10 noiembrie, cerul va fi parţial noros, iar dimineaţa şi noaptea în zonele joase local se va forma ceaţă, care izolat poate fi mai persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 18 grade, cu cele mai mari valori tot in dealurile de Vest iar cele minime între -6 grade în depresiunile intramontane şi 10…11 grade pe litoral.
Şi duminică, vremea va continua să fie caldă pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În regiunile estice şi sud-estice şi local în cele sudice, nebulozitatea joasă va persista mai ales la începutul zilei şi noaptea, când doar izolat va fi asociată cu burniţă sau ploaie slabă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii în extremitatea de nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -4 grade în cele ale Carpaţilor Orientali. În special la începutul şi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief pe arii restrânse va fi ceaţă.
Temperatura aerului va continua, luni, să fie mai ridicată decât în mod normal, îndeosebi în cursul zilei, astfel că vor fi maxime în general cuprinse între 12 şi 20 de grade. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice, unde şi vântul va fi slab, în timp ce pe arii relativ extinse în Dobrogea şi Moldova şi local în Muntenia şi Oltenia va persista nebulozitatea joasă, trecător asociată cu burniţă sau ploi slabe, iar vântul va fi şi moderat.. Majoritatea minimelor termice se vor situa între -1 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral şi în Dealurile de Vest.
De la mijlocul săptămânii, conform ANM, temperaturile vor fi în scădere, mai ales în regiunile din nord şi din est. Înnorările vor fi mai persistente în jumătatea de est a teritoriului unde probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţă va fi mai ridicată.
Până pe 18 noiembrie, conform prognozei emis de ANM, temperaturile vor fi în scădere:
Maxime de 21 de grade în Banat
Tendinţa temperaturii aerului va fi, în general, de scădere în cea mai mare parte a intervalului de referinţă. În medie, valorile maxime se vor încadra între 17 şi 21 de grade în prima săptămână şi între 12 şi 17 grade în cea de-a doua, iar minimele între 5 şi 9 grade în perioada 5-11 noiembrie, apoi între 3 şi 7 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, cu precădere, la sfârşitul intervalului. Minime de 5 grade în Crişana
Temperatura aerului va fi în general în scădere, până în data de 8 noiembrie; relativ staţionară şi în uşoară creştere până în 13 nioembrie, apoi din nou în scădere, însă ceva mai accentuată decât precedenta. Media regională va consta în valori maxime cuprinse între 16 şi 21 de grade pe parcursul primei săptămâni şi între 11 şi 17 grade în cea de-a doua, iar minimele între 5 şi 9 grade în perioada 5-11 noiembrie şi între 3 şi 7 grade, după aceea. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, îndeosebi la sfârşitul intervalului.
Zero grade în Transilvania
Valorile diurne în Transilvania vor fii în scădere, până în data de 8 noiembrie; relativ staţionare şi în uşoară creştere până în 13 noiembrie, apoi din nou în scădere. În medie, maximele se vor încadra între 14 şi 21 de grade în prima săptămână şi între 9 şi 15 grade pe parcursul celei de-a doua. La valorile nocturne, temperatura aerului va creşte în primele 2 nopţi; va scădea şi încă destul de accentuat în cea de-a treia (dimineaţa zilei de 8 noiembrie); până în data de 12 noiembrie va avea o nouă creştere, apoi va fi în scădere. Media regională a minimelor, va consta în valori cuprinse între 1 şi 5 grade în prima săptămână şi între 0 şi 3 grade în săptămâna a doua. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată şi în creştere, în a doua parte a intervalului şi mai ales după data de 14 noiembrie.
Precipitaţii în Maramureş
Temperatura aerului va fi în general în scădere, în perioadele 5-9 noiembrie şi 14-18 noiembrie; scăderea va fi mai pronunţată la valorile diurne, iar în restul timpului nu va avea variaţii semnificative. În medie, valorile maxime se vor încadra între 15 şi 22 de grade în prima săptămână şi între 10 şi 15 grade în cea de-a doua, iar minimele între 3 şi 7 grade în perioada 5-11 noiembrie, apoi între 2 şi 5 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în ultimele zile ale acesteia.
Ploi şi în Moldova
În prima săptămână din intervalul de prognoză, temperatura aerului va fi în general în scădere, de la o zi la alta şi de la o noapte la alta. În medie, valorile maxime se vor încadra între 11 şi 18 grade, iar cele minime între 3 şi 8 grade. Pe parcursul săptămânii a doua, vremea se va încălzi până în data de 13 noiembrie, apoi se va răci, iar media de temperatură va fi de 10….15 grade la valorile maxime şi de 3….5 grade la minime. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în perioada 6-7 noiembrie şi după data de 11 noiembrie.
Variaţii de temperatură în Dobrogea
Temperatura aerului va fi în scădere până în data de 7 noiembrie; în creştere până în 13 noiembrie, apoi din nou în scădere. La valorile nocturne, variaţiile vor fi spre creştere în prima dimineaţă; scădere până în 9 noiembrie; creştere până în data de 14 noiembrie şi din nou spre scădere, până la sfârşitul intervalului. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 14 şi 16 grade şi minime între 7 şi 11 grade, iar în cea de-a doua săptămână – maxime între 12 şi 15 grade şi minime între 5 şi 7 grade. Trecător vor fi condiţii de ploi slabe sau burniţă.
Maxime de 13-17 grade în Muntenia
Temperatura aerului – la valorile diurne, va fi în scădere până în data de 7 noiembrie; în creştere până în 13 noiembrie, apoi din nou în scădere. La valorile nocturne, variaţiile vor fi spre creştere în prima dimineaţă; scădere până în 9 noiembrie; creştere până în data de 14 noiembrie şi din nou spre scădere, până la sfârşitul intervalului. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 13 şi 17 grade şi minime între 3 şi 8 grade, iar în cea de-a doua săptămână – maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 3 şi 5 grade. Trecător şi pe spaţii mici, vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă.
Burniţă în Oltenia
La valorile diurne, temperatura aerului va fi în scădere până în data de 7 noiembrie; în creştere până în 13 noiembrie, apoi din nou în scădere, ceva mai accentuată decât precedenta. Variaţiile termice nocturne vor fi spre creştere în primele 2 nopţi şi în general spre scădere, după aceea. Astfel, în prima săptămână vor fi valori medii cuprinse între 13 şi 17 grade la maxime şi 3….8 grade la minime, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media pe regiune va consta în temperaturi maxime cuprinse între 11 şi 17 grade şi minime între 3 şi 5 grade. Pe suprafeţe mici, în special, în perioada 6-7 noiembrie, vor fi posibile ploi slabe sau burniţă.
Minus 2 grade la munte
Temperatura aerului va fi, în general, în scădere, în intervalul de prognoză, însă majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze vor fi peste cele normale ale perioadei. În prima săptămână, în medie, maximele se vor încadra între 8 şi 14 grade şi minimele între 1 şi 6 grade. În cea de a doua săptămână, vremea se va răcori, astfel că la finalul său media maximelor va coborî până în jurul valorii de 4 grade, iar a minimelor spre -2 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, în principal, după data de 11 noiembrie, cu probabilitate mai mare de semnalare a acestora la sfârşitul perioadei de referinţă.
sursa – adevarul.ro