Șapte decenii de Chimie Industrială la Timișoara

381

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, una dintre cele mai vechi ale Universității Politehnica Timișoara, trăiește un moment festiv. Vineri, 9 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara are loc aniversarea a șapte decenii de la înființarea facultății.

Acum 70 de ani, într-o frumoasă zi de toamnă, 148 de tineri studenți se îndreptau spre primele ore de curs la noua Facultate de Chimie Industrială, înființată pe plaiurile bănățene, în cadrul Școlii Politehnice, devenită, după reforma învățământului din România, Institutul Politehnic din Timișoara. Era 1 octombrie 1948 și de atunci activitatea academică desfășurată în facultate este neîntreruptă, cu rezultate remarcabile, obținute atât în pregătirea studenților, cât şi în cercetarea științifică aplicativă și teoretică. Cele șapte decenii de învățământ universitar la Facultatea de Chimie Industrială înseamnă nu numai tradiție și continuitate, ci și competență profesională de înalt nivel.

Ctitorul facultății poate fi considerat profesorul Coriolan Drăgulescu, cel care şi-a urmat neabătut visul de a înființa la Timișoara o școală de inginerie chimică. Cu sprijinul distinsului om de știință care a fost profesorul Ilie Murgulescu, la acea dată rector al Institutului Politehnic din Timișoara, la Senatul acestei instituții a fost depus “Memoriul” prin care era justificată înființarea facultății. Aprobarea Senatului Politehnicii a venit în 18 februarie 1948, iar în același an, în data de 22 iulie, a fost emis Decretul Prezidențial nr. 161 al Prezidiului Marii Adunări Naționale de înființare a facultății, semnat de C. I. Parhon.
Acest document reprezintă actul de naștere al Facultății de Chimie Industrială din Timișoara.

La început, facultatea a funcționat cu două secții de specializare: Chimie minerală și Chimie de sinteză, durata studiilor fiind de 4 ani. Începând cu anul 1950, durata studiilor devine cinci ani și se trece la 3 specializări: Tehnologie chimică anorganică, Tehnologie chimică organică și Materiale de construcții. În 1964 apare cea de-a patra specializare – Tehnologia compușilor macromoleculari.

Dezvoltarea facultății nu a fost ferită de evenimente care i-au pus în pericol chiar existența. Momente dramatice s-au petrecut după revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956. Miron Constantinescu, deținător pentru scurt timp al frâielor Ministerului Învățământului, a hotărât mutarea Facultății de Chimie Industrială din Timișoara la Brașov (fostul oraș Stalin). Doar căderea în dizgrația conducerii Partidului Comunist Român a lui Miron Constantinescu a salvat facultatea de acest neavenit transfer.

Numărul de studenți a crescut constant, ajungând la un vârf pe peste 1600, la sfârșitul anilor 1970. După 1989, a fost necesară o restructurare a învățământului de inginerie chimică. Un reviriment în dezvoltarea facultății a fost înregistrat prin înființarea domeniului de Ingineria mediului în anul 1995. Facultatea a devenit astfel de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Un nou impuls a fost dat în anul 2012, prin abordarea unui nou domeniu – Ingineria produselor alimentare, ținând cont de dezvoltarea industriei de profil în partea de vest a țării. Prima promoție a absolvit examenul de licență în 2016.

În prezent, numărul studenților facultății s-a stabilizat la circa 570 (licență, masterat și doctorat), pregătirea acestora fiind asigurată de circa 50 de cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.