Lipsa locurilor de parcare în Timișoara este o problemă reală, dar asta nu îi scuză pe cei care nu demonstrează niciun gram de bun simț. Tot mai mulți șoferi parchează pe locurile destinate celor cu handicap. Astfel, cei care chiar au nevoie de acel spațiu sunt puși în dificultate.
Ultimii doi șoferi care au fost prinși că au parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap au fost descoperiți pe strada Uranus și pe strada Hotinului. Însă, de la începutul anului, 1.423 de conducători fără bun simț au fost ”pedepsiți” de polițiștii locali pentru acest lucru.
”O altă situație frecvent întâlnită este cea a staționărilor în dreptul intrărilor în curți, parcări etc, punând astfel în imposibilitatea de a-și folosi proprietățile pe cei care le dețin. Zilnic sunt semnalate astfel de situații la Dispeceratul Poliției Locale, în special dimineața, când majoritatea începe serviciul precum și după-amiaza, când oamenii se întorc de la muncă, de la începutul anului fiind înregistrate 915 sesizări pe această linie, majoritatea finalizându-se cu sancțiuni contravenționale”, transmite poliția.
Nu lipsesc din oraș nici șoferii care își lasă mașinile pe liniile de tramvai sau în stațiile transportului în comun. Poliția Locală Timișoara reamintește că sancțiunile pentru oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.