Un incident extrem de grav a avut loc, marți dimineață, pe bulevardul Take Ionescu. Un stâlp al Societății de Transport Public Timișoara a căzut peste șosea. Poliția a deviat circulația pe strada Baader, iar angajații regiei au intervenit de urgență.
Potrivit reprezentanților STPT, circulația mijloacelor de transport a fost reluată de curând. Asta pentru că troleibuzele care circulă pe aici sunt dotate și cu motoare Diesel, așadar au putut merge pe traseu independent de cablurile de electricitate care s-au defectat. Au fost afectate liniile de troleibuz 11 și M11, respectiv autobuzele M45, E4 și 46.
Update: Stâlpul a fost pus la pământ de cabluri și de.. troleibuz
Reprezentanții STPT au investigat cauza care a dus la prăbușirea stâlpului. Aceștia spun că ”coarnele” unui troleibuz s-au desprins de fire și în picaj le-au agățat. Cantitatea mare de cabluri de pe stâlp a fost și ea un factor care a dus la agățarea firelor și la ruperea stâlpului.
foto – Infotrafic jud. Timiș