Potrivit Digi24, abuzul în serviciu ar putea fi eliminat cu totul din Codul Penal, astfel încât această infracţiune să nu mai existe.
Social-democraţii şi-ar dori ca articolul privind abuzul în serviciu să fie integral neconstituţional, pentru că ar fi o sarcină foarte uşoară pentru scoaterea în întregime a lui din Codul Penal, anunţă digi24.ro. Este un scenariu cât se poate de real la care se gândesc cei din PSD, dar sunt sceptici în a spune acest lucru în mod oficial, pentru că deocamdată nu ştiu care sunt motivele pentru care judecătorii CCR au declarat articolul ca fiind neconstituţional.
Dacă abuzul în serviciu va fi eliminat din Codul Penal vor exista consecinţe grave, iar cei din PSD ar lua în calcul înlocuirea acestuia cu abuzul de putere. Această infracţiune ar însemna fapta funcţionarului care în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu încalcă un drept. Aşadar, ar fi posibilă o restrângere a ariei de aplicabilitate a abuzului în serviciu, pentru că, de exemplu, nu ar mai fi luate în seamă foloasele materiale sau nemateriale pe care le primeşte un funcţionar. Spun cei de la PSD că această infracţiune este deja definită: se numeşte luare sau dare de mită şi nu este nevoie ca ea să fie dublată şi de abuzul în serviciu.
Augustin Zegrean, fost şef al CCR a precizat că, „s-ar opri procesele privind abuzul în serviciu”.