După ce guvernul a anunțat că de la 1 ianuarie carburanții se vor scumpi, viitorul nu este chiar așa de negru pentru șoferi, și asta pentru că ministrul Finanțelor vine cu o idee care o să-i bucure pe toți conducătorii auto.
Preţul carburanţilor ar putea fi plafonat anul viitor, astfel încât şoferii să nu mai fie afectaţi de creşterile constante de preţ de pe piaţa carburanţilor.
Ministrul de Finanţe a anunţat că se gândeşte la o modalitate legală prin care după ce se va elimina supraacciza de aproape 40 de bani, preţurile la pompă să fie fixe timp de un an, tocmai pentru ca românii să simtă scăderea tarifelor, scrie Antena3.ro.
Reamintim că începând cu 1 ianuarie 2019, carburanţii se vor scumpi cu cel puţin 10 bani pe litru, din cauza creşterii componentei bio.
Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată. De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.
sursa – capital.ro