Colofon bis
Ilie Balaci
(1956–2018)
E duminică, meci-i,
douășunu, cât ai
tăi cu-ai lor de driblat,
în octombrie,-n vecii
vecilor — de ce, vai!,
azi pe tine-ai uitat
să te numeri? — „Gentile”,
de ți-ai fi, dimineață,
fost, c-un 11:15,
pe tricou, câte i le
ai fi spus, chiar în față,
lui și morții, când prinși pe
stângul, dreptul greșit,
viața-ți dându-le „printre”
și „pe lângă” trecând-o,
c-un mai vechi apetit,
ai fi-adus-o să intre
iar în Vita del Mundo.
Dar a fost matineul,
înserat acaju
dintre-acum și apoi;
fost să fie cum eu îl
neștiam: să ieși, tu,
în minutul șaișdoi?!
Ai ieșit ca etern
junior, lângă mamă,
doar să intri-n echipa
celor mari, ce-și aștern
când iubesc, mai cu seamă,
peste vise, risipa.
Cei din cei pentru care
nouăzeci de minute
viața e te așteptă
să le strigi, pe culoare:
„Dă-mi-o mie și du-te!”,
astă-seară, în șoaptă.
Astă-seară e Zoli -—
ce un-doi-uri veți face!
e și Nae,-i Costică —
ce mai, ca-n curtea școlii,
pase la patru ace
veți schimba pe-„una mică”
de turnat și în halbă,
și-n picioare de îngeri,
căci Minunea și-un an ne
sunt în literă albă
scrise, cum Văi de Plângeri
sunt la noi stadioane!
Tu „Centralul” în Cana
Galileii cu nuntă
prefăcuta-i — ori-ori! —,
iar gazonul, de cana
miri cereau că un nun dă
să deguste, în flori.
Și de-acum, și de-aici,
înainte, Ilie,
de la stopul în piept,
î-n-a-in-te — ce zici?,
nu e mult și se știe! -—
pân’ la stopul pe piept.