Adrian Marcu, în dialog cu Simona Preda, autorea volumului Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțitea de Carol al II-lea
Adrian Marcu: O carte ce arată deosebit de bine grafic, apărută la editura Corint, despre un personaj istoric absolut remarcabil al Romaniei din ultimul veac, despre Regina-mamă Elena, cunoscută înainte de toate ca mama maiestătății sale Regele Mihai I al României. În același timp, un personaj cu o figură istorică destul de tragică, dacă ne gândim la acel mariaj pe care l-a avut cu Carol al II-lea. Ce v-a determinat să scrieți această carte care ar putea oricând să suscite un mare interes în societatea românească de azi și de mâine?
Simona Preda: Pentru că ați început cu ideea de carte cu grafică frumoasă… Aici nu este meritul meu, ci al editurii Corint, care m-a susținut în acest demers și pentru asta țin să-i mulțumesc. Într-adevăr, este o carte cu o grafică aparte. Conține și fotografii ale Reginei-mamă Elena. Sunt fotografii inedite, multe din ele nu au fost publicate nicăieri, fac parte din fondul Arhivelor Naționale și al fototecii Muzeului Cotroceni. Apropo de interesul pentru această regină… Da, este soția lui Carol al II-lea, este mama Regelui Mihai. Întotdeauna o definim prin statutul pe care-l are față de altă persoană, dar mai puțin prin ea, ca femeie. În sine, titulatura ei este de mamă. Deci este un personaj asociat cu alt personaj istoric.
Pe Regina-mamă Elena am ales-o ca subiect al cărții mele, în primul rând referindu-mă la predecesoarele ei, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) și Regina Maria, care cunosc și comportă o notorietate aparte; toată lumea știe despre scrierile lui Carmen Sylva, despre abilitățile politice și frumusețea Reginei Maria. Ei, dar despre această a treia regină a României se cunoasc mai puține detalii! Se știe că este mama Regelui Mihai, se cunoaște faptul că a avut un mariaj cu Carol al II-lea. (De altfel, acest mariaj este singurul al lui Carol al II-lea recunoscut de Casa Regală a României.) Dar despre viața ei personală, despre ea ca femeie, despre ea ca personalitate se cunosc mult mai puține lucruri. Interesul, pot să spun, a venit într-un moment în care, din păcate, la moartea Regelui Mihai, toată lumea s-a întrebat, media, televiziunile s-au întrebat, au apărut fluxuri de imagini în care apăreau, inevitabil, Mihai alături de mama sa, cine este mama acestui rege?
A fost o personalitate distinsă. A fost un om extraordinar. Dar, din păcate, a fost întotdeauna pusă în umbră. Pe de o parte, din cauza conjuncturii istorice. Nu este o româncă. De altfel, nici Carmen Sylva, nici Regina Maria nu au fost românce. La rândul ei, Regina Elena a fost Prințesă a Greciei și a Danemarcei, născută cu sânge regal din Constantin al Greciei și Sofia a Prusiei. Iar povestea ei, în sine, pare povestea inversată a Cenușăresei. A avut o copilarie de basm. I s-au promis, de mică, toate lucrurile acelea frumoase, care se promit unei fetițe prințese, viitoare regine. Ei bine, viața a trimis-o în exil din copilărie, din adolescență. Împreună cu familia regală a Greciei, a petrecut foarte mulți ani în Elveția. Iar, mai târziu, a cunoscut exilul din cauza lui Carol al II-lea. Și mai târziu, după venirea comuniștilor, a plecat iarăși în exil. Din păcate, viața ei nu a fost o poveste roză și flamboiantă, așa cum s-ar fi așteptat și, probabil, cum ar fi fost frumos să se întâmple, pentru că această femeie ar fi meritat mult mai mult. Nu o spun doar pentru că am eu o afinitate pentru subiect, pentru că m-am ocupat de această perioadă și de personalitatea ei. O spun fiindcă, grație mărturiilor contemporanilor, cupajelor de presă, scrisorilor pe care le-am avut, sursele care vorbesc despre ea, toate o pun în valoare pe această femeie care, până la urmă, este o femeie rezervată. Condițiile politice nu-i permit să se implice, de exemplu, atât de mult cât s-a implicat Regina Maria. Carol nu-i permite acest lucru. În timpul regenței nu are posibiltatea să se implice. În timpul exilului, la fel, este cvasi-inexistentă pentru România, oficial vorbind. Dar românii întotdeauna și-au amintit de ea, chiar dacă a fost regina care a fost obligată să plece (de mai multe ori), a rămas în sufletele românilor. În primul rând pentru că, așa cum spuneam, a fost o femeie distinsă. Trebuie să spunem și acest lucru: a fost o femeie foarte frumoasă. Lumea cunoaște pozele ei de maturitate. Pozele din perioada exilului, de după anii ’40…
A.M.: Când deja avea o vârstă…
S.P.: Perioada în care deja trecuse de 35 de ani. A fost o femeie… Amintesc episodul de la nuntă. Carol și Elena s-au căsătorit în 1921, în Grecia, la Atena. Au fost două căsătorii. Una petrecută în Grecia, în momentul în care Carol anunță logodna. El tocmai fusese implicat într-o căsătorie morganatică cu Zizi Lambrino. Se cunoaște acel episod, mai puțin luminous, din istoria monarhiei românești. Dar din care iese onorabil, până la urmă. Regina Maria și Regele Ferdinand anulează acea căsătorie. Îl trimit pe Carol într-o călătorie în jurul lumii, să se liniștească, să uite de Zizi Lambrino. Iar la întoarcere, în Elveția, o întâlnește pe Prințesa Elena. Este totuși dragoste la prima vedere, trebuie să spunem acest lucru, pentru că incontestabil. Carol nu ar fi putut fi implicat într-o poveste, mai ales într-un mariaj…, total împotriva voinței lui.
A.M.: Era totuși o mare personalitate… Puternică.
S.P.: Era o pesonalitate. Era un bărbat pasional, nu ar fi stat. Nu ar fi acceptat o căsătorie cu o femeie pe care nu ar fi plăcut-o. Iar, la rândul ei, pe atunci, principesa Elena spunea în jurnal: „… cred că m-aș fi putut îndrăgosti de el”, mărturisindu-i surorii sale, la un moment dat (în momentul în care-l vede pe Carol), atracția pentru viitorul rege.
Ei bine…, cei doi se căsătoresc. Are loc nunta la Atena, la 10 martie 1921. Iar regina Maria o admiră pe Elena și spune: „cât este de frumoasă, cât este de înaltă, ce gropițe superbe are în obraji. Sunt mândră că fiul meu are atât de mult noroc încât a întâlnit-o pe această principesă frumoasă… Și, uite, în felul acesta salvează onoarea monarhiei!”.
Ziarele din România privesc evenimentul încântate. Că, până la urmă, Carol a acceptat să revină în sânul familiei regale, că și-a recunoscut greșeala din trecut și, uite!, va da prestigiu monarhiei și va onora blazonul cu care s-a născut. Ziarele din țară, „Actualitatea” de atunci, din anul 1921, vorbesc că poporului român i-a fost dat să primească o principesă venită din azuriul Mării Mediterane. Mitropolitul spunea, la un moment dat, într-un articol: „… Să vă avem în inimile noastre, dragă principesă…”. Deci toată lumea o așteaptă cu drag. Dat fiind că ea este o persoană cu un trecut curat. Familia regală a Greciei este iubită în România, câștigă inimile românilor încă de la început. Se aude că este însărcinată, se aude că așteaptă un moștenitor pentru poporul român. Pentru că atunci, în ziare, se vorbea de „poporul român care o așteaptă”, de „poporul care o dorește mult”, de „mulțimea care o aclamă de fiecare dată când este zărită pe stradă”. O întâmpină cu drag în momentul sosirii sale.
Ca să spun puțin despre povestea lor de dragoste. Cum a evoluat. În momentul sosirii sale în România, este editată o carte poștală care circulă pe tot teritoriul țării. Ca toată lumea, și oamenii din cel mai îndepărtat sat, să cunoască chipul principesei cu care s-a căsătorit Carol. În anul 1921 se naște Regele Mihai.
A.M.: Deci coroana este salvată… într-un fel sau altul… fiind un băiat. Un moștenitor. Și ce moștenitor! Mai târziu, unul dintre cei mai strălucitori principi ai Europei!
S.P.: Da, exact. Care a onorat tot ce a însemnat monarhia.
A.M.: Deci, practic, e o prințesă, o regină cu toate calitățile posibile: elegată, distinsă, frumoasă. E bine că veniți cu toate aceste detalii, puțin cunoscute. Dar destinul este unul nefericit. Trăiește cu Carol până în 1932?
S.P.: Da. Divorțul propriu-zis se pronunță în vara lui 1928. Dar Carol revine în țară în 1930 și devine rege. Iar principesa-mamă pleacă din țară în toamna lui 1932. Este adevărat că e un destin nefericit, până la urmă. Dar premizele erau de la început: toată această poveste, din care nimeni nu ar fi bănuit o clipă că lucrurile vor lua o turnură nefastă. Da, se cunoștea temperamentul tumultuos al lui Carol. Nimeni nu ascundea acest fapt… Carol, în sine, nu trecea neobservat prin de aventurile sale sentimentale. Acestea erau bine cunoscute. Dar ingredientele erau bune, la început, pentru această poveste senzațională. Lucrurile se degradează treptat. În vara anului 1924, deja apare pe fundal Elena Lupescu. În 1925 lucrurile sunt foarte clare. Elena Lupescu și Carol s-au întâlnit la un eveniment la „Fundațiile Regale”. Carol patrona aceste „Fundații”. La început, principesa consideră că este doar o aventură trecătoare. Se înșală. Nu tratează cu importanța cuvenită acest moment. Apariția Elenei Lupescu este un coup de foudre. De când apare în viața lui, indiferent ce s-a speculat mai târziu, cei doi au fost nedespărțiți. Dincolo de toate zvonurile, de speculațiile de presă, de toate mărturiile contemporanilor, trebuie să recunoaștem că Elena Lupescu și Carol au fost alături până la final.
Cum evoluează și cum se construiește (sau, de fapt, se deconstruiește) relația dintre principesă și Carol? Sunt mai multe constante. Mulți vorbesc că aici este vorba de scrisorile dintre prințesă și sora ei. Scrisorile dintre Carol și Elena. Pentru că, din moment ce Carol părăsește țara, în 1925, cei doi mai au doar un schimb de scrisori. Din păcate, terebuie să spun acest lucru, în anul 1940, când Elena este chemată înapoi în țară de către Mihai, în acea toamnă, Elena arde o mulțime de scrisori. Arde o întreagă corespondență dintre ea și Carol.
A.M.: Din tristețe, din frustrare, din supărare? Că doar Carol era deja exilat!
S.P.: Din precauție. Pentru că nu știa ce va întâmpla în România! Era deja obișnuită ca lucrurile să capete o turnură incertă. Pe de o parte, nu s-a înșelat. Odată cu venirea regimului comunist, lucrurile s-au degradat într-o manieră… și mai gravă.
