Șapte bărbați reținuți de DIICOT pentru trafic de țigări

123

Percheziții la contrabandiștii de țigări! Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat ieri șapte percheziţii în Timiş. Acestea au avut loc la domiciliile unor cetăţeni români care sunt suspectaţi de săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu ţigări.

Percheziţiile s-au efectuat într-un dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea Procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, din anul 2014.

Au fost reţinute în vederea confiscării 37.400 pachete de ţigarete de diferite mărci şi 27 litri alcool, în valoare totală de aproximativ 385.000 de lei. La sediul D.I.I.C.O.T au fost duse, în vederea audierii, șapte persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 ani.

Aceștia au fost reținuți de 24 de ore, iar patru suspecți vor fi prezentați astăzi judecătorului din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Faţă de următoarele trei persoane s-a luat măsura controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.