Infrastructura feroviară din România nu este doar proastă și duce la întârzieri de sute de minute, ci este și periculoasă. Anul acesta au avut loc, pe căile ferate din țară, aproape 200 de accidente în care au fost implicate trenuri, mașini și persoane. „Banatul azi” a obținut date de la CFR Infrastructură despre toate tragediile din România și din Timiș, iar situația nu este deloc îmbucurătoare.
De la începutul anului și până la finalul lunii august, „pe rețeaua de căi ferate s-au produs 199 de accidente feroviare, din care: 121 accidente feroviare manifestate prin loviri ale vehiculelor rutiere la trecerile la nivel de către trenuri; 78 accidente feroviare manifestate prin loviri ale persoanelor de către vehicule feroviare aflate în mișcare, cu excepția cazurilor de suicid”.
Situația în județul Timiș nu este, nici ea, mai roz. În primele 8 luni ale anului, 5 persoane au fost rănite și o persoană și-a pierdut viața pe șine. Din statisticile CFR Infastructură lipsește însă ultima tragedie, petrecută chiar la începutul lunii octombrie, când 4 persoane au fost ucise după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren.
Statistica prezentată de Compania de Căi Ferate Române arată că în Timiș au avut loc 18 accidente feroviare „manifestate prin loviri ale vehiculelor rutiere, la trecerile la nivel, de către trenuri în circulație” și 3 accidente feroviare „manifestate prin loviri ale persoanelor de către vehicule feroviare aflate în mișcare, cu excepția cazurilor de suicid”.
„Menţionăm că toate accidentele feroviare înregistrate în intervalul de timp analizat s-au produs ca urmare a nerespectării de către conducătorii auto a semnalizării rutiere şi a neasigurării acestora la trecerile la nivel, respectiv a încălcării prevederilor legale”, susțin cei de la CFR Infrastructură.
În aceste condiții, mai mulți palamentari, dar și societatea civilă au început să ceară ca la toate trecerile la nivel cu calea ferată să fie amplasate bariere, astfel încât șoferii neatenți să nu pătrundă în fața trenurilor.
Bariere în calea accidentelor feroviare
Prefectul de Timiș, Eva Andreaș, este unul din promotorii inițiativei de instalare a barierelor la trecerile la nivel cu calea ferată pentru a limita accidentele.
Potrivit unor date făcute publice de IPJ Timiș, la nivelul județului Timiș există 290 de treceri la nivel cu calea ferată, dintre care 34 pe drumuri naționale, 61 pe drumuri județene, 45 pe drumuri comunale și 150 pe drumuri locale sau agricole. Dintre acestea, doar 15 sunt prevăzute cu bariere, și asta pentru că traversează drumuri naționale foarte tranzitate.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în primăvară un proiect de lege care prevede că trecerile la nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor europene, precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate.
„Trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale E (mai corect spus: drumuri europene — n. red.), precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere”, se arată în acest proiect. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 50.000 de lei la 250.000 de lei, aplicată administratorului căii ferate.
Un alt articol al proiectului precizează că administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la acelaşi nivel cu calea ferată prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de 150 de metri, măsurată din intersecţie. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 150.000 de lei, aplicată administratorului căii ferate.
Care este poziția CFR Infrastructură privind propunerea de instalare de bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată?
„În primul rând, trebuie să menționăm faptul că disciplina în trafic și respectarea regulilor de circulație, prevăzute în Codul Rutier, reprezintă contribuțiile esențiale pentru reducerea numărului de accidente înregistrate la trecerile la nivel cu calea ferată. Statisticile întocmite anual de către autoritățile centrale și locale atestă faptul că principala cauză a accidentelor rutiere înregistrate la trecerile la nivel o constituie indisciplina conducătorilor auto în trafic, nerespectarea indicatoarelor rutiere, a semnalelor emise de instalațiile de semnalizare feroviară din zona trecerii la nivel, precum și a semnalelor transmise de trenurile aflate în circulație”, a transmis, pentru „Banatul azi”, CFR Infrastructură.
Totuși, pentru a fi în pas cu Europa, compania feroviară spune că a început demersurile pentru ca măcar căile ferate care traversează drumuri naționale sau europene să aibă, în viitorul apropiat, bariere.
„Precizăm, totodată, faptul că, la ora actuală, semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată respectă atât cadrul legal, cât şi prevederile Standardului SR 1244-1/1996 — Treceri la nivel cu calea ferată. Condiții tehnice, clasificare și stabilirea categoriei tehnice de trecere la nivel, legea menţionată de dumneavoastră intrând în vigoare începând cu anul 2020. Până la intrarea în vigoare a legii respective, CFR SA va demara toate procedurile necesare în vederea implementării şi respectării prevederilor legale”, au mai transmis reprezentanții CFR Infrastructură.
Bilanțul accidentelor de pe căile ferate din vestul țării
15 aprilie 2018: mașină lovită de tren în Hunedoara
Traficul feroviar pe magistrala Simeria–Petroşani a fost blocat, duminică după-amiaza, în urma unui accident feroviar petrecut la o trecere peste calea ferată. Maşina în care se aflau două femei a fost lovită de un tren.
Accidentul feroviar a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată peste DN 66, în localitatea Livadia. Un autoturism în care se aflau două femei cu vârste de 55 de ani şi 62 de ani a fost lovit de un tren de călători IR 1836, care circula de la Cluj spre Bucureşti.
„La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 şi 8 subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Baru. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei persoane din autoturism, care a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU Petroşani”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Femeia aflată la volan nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea peste calea ferată.
19 iulie 2018: răniți grav pe șine
Două autoturisme s-au ciocnit pe drumul național care leagă Bistrița de Sângeorz-Băi, iar unul a ajuns pe calea ferată, unde a fost lovit de un tren care circula pe ruta Iași–Timișoara. Patru victime din cele două mașini au ajuns în stare gravă la spital.
Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Feldru, unde șoseaua este la mică distanța de calea ferată. Un autoturism în care se aflau doi tineri a ajuns pe contrasens și a lovit frontal altă mașina, în care erau șoferița și soțul acesteia.
În urma impactului, autoturismul tinerilor a ajuns pe calea ferată, unde a fost lovit de tren. Trei dintre cele patru victime au fost descarcerate.
Patru echipaje medicale de urgență le-au acordat răniților asistență și i-au transportat la Spitalul Județean din Bistrița. Locomotiva a fost avariată, iar trenul nu și-a mai putut continua drumul.
Specialiștii au intervenit pentru a scoate de sub locomotivă resturile din mașina avariată. Trenul Interregio a ajuns la destinație cu o întârziere de câteva ore. Drumul Național 17 D, recent modernizat, nu are deocamdată montat parapetul care desparte șoseaua de calea ferata.
29 august: tânăr decedat pe calea ferată
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit după ce a fost izbit de un tren Regio, în timp ce se afla la volanul autoturismului.
„Şoferul, în vârstă de 29 de ani, a decedat în urma impactului cu trenul. Era singur în maşină. Persoanele din tren nu au păţit nimic. Trecerea la nivel nu este prevăzută cu bariere, ci doar cu semnale vizuale. Traficul feroviar între Timişoara şi Sânnicolau Mare este oprit, până la degajarea căii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.
Potrivit Poliţiei Timiş, şoferul nu s-a asigurat la traversarea căii ferate, iar echipajul ISU Banat a fost chemat pentru descarcerarea şoferului şi degajarea căii ferate.
„La momentul când am primit apelul, bărbatul era încarcerat şi inconştient, după ce autoturismul în care se afla a pătruns pe linia ferată şi a fost izbit de tren. S-au deplasat la faţa locului o autospecială de descarcerare şi una SMURD, precum şi un echipaj format din şapte subofiţeri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Banat, sublocotenent Constantin Mureşan.
Într-un mod similar, un alt bărbat, de 44 de ani, a decedat pe raza localităţii Gătaia. Şoferul unui autoturism a murit, miercuri după-amiaza, după ce a fost izbit de un tren Regio, cu circa 20 de călători, care circula între localităţile timişene Teremia și Comloşu Mare.
9 octombrie: tragedie cu 4 vieți pierdute
Patru persoane și-au pierdut viața în Timiș, în urma unui accident feroviar, la începutul lunii octombrie. Incidentul s-a petrecut în Lugoj, pe strada Honoriciului, informează ISU Banat.
Din primele informații am aflat că un șofer a trecut peste liniile de tren fără să se asigure și a fost lovit de o garnitură. Persoanele decedate se aflau, toate, în autoturism.
„Accidentul s-a produs între stațiile Tapia și Lugoj, pe raza regionalei CF Timișoara, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 514+580, semnalizată cu instalație acustică și luminoasă. În momentul producerii accidentului, semnalizarea la trecerea la nivel funcționa în condiții normale”, au transmis cei de la CFR Infrastructură.
Salvatorii mai spun că cele patru persoane decedate sunt 3 femei și un bărbat. Mecanicul locomotivei ar fi avut probleme medicale.
Petiție la Lugoj pentru barieră la calea ferată unde au murit 4 oameni!
Tragedia de la Lugoj nu rămâne fără ecou. Lugojenii au inițiat o petiție pentru instalarea de bariere la trecerea la nivel cu calea ferată.
„În aceste moment grele nu vreau să caut un vinovat, dar vreau neapărat să se construiască o barieră! Eu, personal, am trecut de 4–5 ori pe roșu la acea trecere de cale ferată, ca urmare a faptului că nu am văzut semnalele luminoase din cauza soarelui și puteam să fiu chiar eu, alături de familia mea, în locul acelor oameni! Cunoștinte care lucrează ca taximetriști mi-au spus că lor li s-a întâmplat să nu meargă semnalele luminoase deloc, motiv pentru care, de astăzi (n.r. — 9 octombrie), am început să strângem semnături pentru montarea de bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată din Lugoj, astfel ca toți paticipanții la trafic să fie în sigurață. În ceea ce mă privește, voi face toate demersurile ca barierele să fie montate, iar pe această cale rog pe toată lumea să participe la strângerea de semnături”, a scris, pe Facebook, Marian Costea, inițiatorul petiției.
Cei care doresc să adere la acest demers o pot face semnând un tabel, la biroul lui Marian Costea, situat în Centrul Comercial Luca din Lugoj.