Poliţiştii din Argeş au reţinut un bărbat de 36 de ani, din Dâmboviţa, care, în luna august, ar fi asistat la moartea unei femei de 44 de ani fără să facă niciun gest pentru a o salva.
Trupul ei neînsufleţit a fost observat plutind pe un lac din localitatea Ciupa, iar apoi anchetatorii au găsit şi autoturismul cu care femeia a plonjat în apă. Individul reţinut a recunoscut că era şi el în maşină în momentul accidentului, dar a reuşit să iasă la timp.
Moartea femeii a ridicat suspiciuni încă de la început. Poliţiştii au presupus că ea a căzut cu maşina în apă, însă, în mod ciudat, cheile autoturismului nu erau în contact, ci în geanta femeii. La două luni după tragica întâmplare, anchetatorii au aflat că femeia era însoţită în călătorie de un bărbat, care a reuşit să se salveze şi apoi a plecat de la locul accidentului, fără să facă nimic pentru a o ajuta.
Bărbatul o cunoştea pe femeia de 44 de ani, care avea un bar. Obişnuia să bea des acolo, aşa că, susţine el, în noaptea de 18-19 august, femeia i-ar fi cerut să meargă cu ea cu maşina să facă nişte cumpărături. Pe drum, a susţinut individul, ea ar fi făcut o manevră greşită, iar maşina ar fi ajuns în lacul Ciupa.
“Poliţiştii din cadrul poliţiei oraşului Topoloveni au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 36 de ani din comună Morteni, judeţul Dâmboviţa, bănuit că ar fi lăsat fără ajutor o femeie de 44 de ani ar fi căzut cu autoturismul într-un lac”, a transmis Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeș.
Părinţii femeii nu cred în varianta unui accident.
Bărbatul reţinut susţine că nu a anunţat pe nimeni despre cele întâmplate din cauză că s-a speriat. Deocamdată, poliţiştii îl cercetează pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, dar pot schimba încadrarea juridică dacă se va dovedi că a minţit.
sursa: stirileprotv.ro