Nicolae Robu a votat pentru tradiție. Video

152

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a votat pentru tradiție. Deși nu a dezvăluit pe ce căsuță a pus ștampila, edilul șef a declarat că aderă la valorile poprului român.

„Deși, în general, eu sunt un tip nonconformist și sunt cunoscut ca atare, când este vorba de anumite lucruri, inclusiv de familie, sunt tradiționalist”, a spus edilul.

În timp ce în România nu sunt spitale, școlile au toalete în curte și sărăcia afectează peste 30% din români, Robu crede că era nevoie de referendum și speră ca acesta să fie validat.

„Era nevoie de acest referendum, pentru că legile se schimbă relativ ușor, pot fi schimbate printr-o ordonanță de urgență a guvernului, printr-o majoritate parlamentară constituită ad-hoc oricând, în timp ce ceea ce se stabilește prin referendum nu mai poate fi modificat decât tot prin referendum. Nu am spus că era o necesitate stringentă pentru România să se reglementeze aceste lucruri tocmai acum. Dacă tot s-a ajuns să se facă referendumul, în urma semnăturilor a 3 milioane de cetățeni ai României, nu e oare păcat ca toată această cheltuială să fie de pomană și referendumul să fie invalid?”, a mai spus Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.