Filarmonica Banatul, în grevă! Startul stagiunii se amână. Ce spun angajații despre directorul Ioan Gârboni -video

749

Stagiunea de toamnă care trebuia să înceapă, vineri seara, la Filarmonica Banatul, se amână. Muzicienii au intrat în grevă generală. 65 de artiști au aderat protestului, din cei peste 80 de membri de sindicat, și refuză să urce pe scenă. Oamenii sunt nemulțumiți de modul de management al directorului Ioan Gârboni.

Aceștia spun că sunt obligați să cânte la evenimente private, neplătiți și obligați de director, dar se plâng și de felul în care sunt tratați.

”Domnul director refuză să semneze contractul colectiv de muncă. Am oprit activitatea pentru abuzurile aduse, pentru avertismentele ce le dă, comportament discriminatoriu, suntem obligați să mergem la concertele pe care le organizează la fundație, nu a vrut să facă salarizarea conform legii, și-a făcut-o dânsului; și-a făcut salariul maximum. Vrem să atragem atenția opiniei publice și primăriei care am vrea să ne sprijine”, a spus Florin Iorgulescu, liderul Sindicatului Filarmonicii Banatul.

”Noi ar trebui să avem un program de referință și să știm concertele pe care trebuie să le susținem. Există multe concerte extra-stagionale care se realizează pe drepturi de autor. Noi avem un coleg pentru negocierea acestor drepturi, dar nu a fost luat în seamă. Pentru concertele extra ni s-au trasat sarcini pentru care am ajuns în comisia de disciplină”, a spus Călin Nanu, secretarul sindicatului.

Un afiș care nu trece neobservat este postat pe ușa biroului directorului Filarmonicii Banatul. 

Greva va dura 2 săptămâni, spun muzicienii. În acest interval sunt programate 3 spectacole la Sala Capitol, dar acestea nu vor avea loc. Directorul Filarmonicii Banatul este în concediu medical, așadar nu este în instituție pentru a-și spune punctul de vedere sau pentru a vorbi cu angajații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.