Unul dintre cei mai căutați mafioți din lume, Vito Bigione, a fost capturat, joi, la Oradea. Italianul, care era urmărit internațional, a fost condamnat pentru trafic internațional de droguri de mare risc. Individul a fost prins de polițiștii bihoreni în colaborare cu trupe speciale venite tocmai din Italia. Bigione a fost printre primii care au pus în contact grupările mafiote Cosa Nostra, ‘Ndrangheta şi cartelurile din America de Sud.
„La data de 4 octombrie a.c., poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea Serviciului Urmăriri al Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Italiene, în baza unui Mandat European de Arestare şi a unui ordin european de anchetă, au depistat pe raza municipiului Oradea un bărbat, de 66 de ani, din Italia, urmărit internaţional. Autorităţile din Italia au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, bărbatul fiind condamnat de autorităţile italiene la o pedeapsă de 15 ani de închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc”, a anunţat, joi, printr-un comunicat, Poliţia Bihor.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii bihoreni au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Inspectoratul General al Poliţiei Române, mai arată comunicatul.
Vito Bigione a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
„În activităţile desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale bihoreni au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de suportul autorităţilor italiene”, arată comunicatul Poliţiei Bihor.
De altfel, poliția italiană a făcut publice imagini cu mafiotul capturat într-un bloc din Oradea.
Potrivit presei italiene, traficantul de droguri a fost dat în urmărire din data de 28 iunie, după ce a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă din Italia. Prima sa activitate privind traficul de droguri datează din 1995, când, după câteva luni, s-a mutat din Italia în Africa şi apoi s-a stabilit în Namibia.
În vârstă de 66 de ani, Vito Bigione a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru asociere care vizează traficul internaţional de droguri. Bărbatul s-a numărat printre primii care au pus în contact grupările mafiote Cosa Nostra, ‘Ndrangheta şi cartelurile din America de Sud, care gestionează traficul internaţional de cocaină, conform rotalianul, citat de libertatea.ro.
Bigione era cunoscut ca om de afaceri, însă procurorii l-au urmărit şi l-au cercetat în cadrul operaţiunii Igres, care a vizat eradicarea traficului de droguri.
Începând din 1992, Vito Bigione a fost acuzat că a transportat în Italia sute de kilograme de cocaină din ţări precum Brazilia, Columbia şi Namibia. «Contabilul», aşa cum este supranumit, figurează pe lista celor mai căutaţi 30 de fugari din lume.
În martie, un român, membru al mafiei italiene ‘Ndrangheta, a fost dat în urmărire pentru că ar fi aruncat în aer un apartament în Milano.
sursa: ebihoreanul.ro