Astăzi, la prânz Sala Senatului a Politehnicii Timişoara, a găzduit un eveniment deosebit. Este vorba de lansarea cărţii „Politică și administrație în Banatul medieval”, semnată de Zoltan Iusztin, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Politehnica. Prefaţa volumului aparţine academicianului Ioan-Aurel Pop, care a fost şi conducătorul de doctorat al autorului, care este un refugiat al Clujului pe meleagurile Banatului. Cartea aduce în prim plan o serie de elemente inedite dintr-o perioadă mai puțin cunoscută a istoriei Banatului, începând cu o trecere în evidență a cuvântului „Banat”, a originilor și a folosirii sale, o analiză detaliată a comitatului Timiș, a districtelor române bănățene și terminând cu Banatul de Severin. Volumul e foarte bine documentat și conține o serie de anexe și hărți ale perioadei respective.
Deschiderea a fost făcută de către preşedintele Fundaţiei Politehnica, prof. dr. ing. Ivan Bogdanov, care după intonarea imnului Politehnicii, a dat cuvântul celor doi recenzori de carte, istoricii Doina Benea şi Ioan Haţegan, consideraţi ca doi dintre cei mai importanți „cronicari” ai Banatului.
“Zoltan Iusztin, este droctor în istorie medievală, a făcut studiile la Timişoara, iar doctoratul şi l-a susţinut la Cluj, sub coordonarea academicianului Ioan-Aurel pop, unde a primit excelent. Este unul dintre tinerii ce a abordat un subiect despre care majoritatea s-au ferit. Este vorba de comitatele, instituţiile administrative ale Banatului medieval. A făcut o analiză la sânge a comitatului Timiş, o listă cu comiţii, vicecomiţii, are un capitol foarte bine întărit despre Districtele Bănăţene. În afara celor opt existente, mai existau 20 – 30 de comunităţi administrative, numite districte. Zoli a fost cel care a desluşit, care a fost sau nu district. Este un adevărat istoric bănăţean cu şanse mari de a exploda în câţiva ani, fiindcă un istoric are nevoie de maturitate”, a spus istoricul Ioan Haţegan.
Această carte ce depăşeşte 500 pagini, reprezintă teza de doctorat a autorului, la Facultatea Babeş Bolyai, din Cluj Napoca, despre organizarea politică şi administrativă a Banatului în secolele XIV-XV, cu toponimele vremurilor respective ale Caraşului, Cenadului, Utvin, Torontal sau Severin. Acum 500 ani, în zonă erau comitatele care sunt echivalentele judeţelor de azi
“Prin organizarea asta administrativă am reuşit şi eu să observ o parte a lumii sociale medievale, care este o lume destul de colorată şi de animată. Pentru societatea de azi e destul de important privirea spre trecut, pentru a cunoaşte cum a evoluat societatea până în zilele noastre, care sunt bazele acestei societăţi, sau multiculturalitatea Evului Mediu, reflectată de mai multe religii, inclusive cea musulmană, o identitate ce perpetuează peste ani, cu care ne putem mândri în Banatul modern multicultural”, a spus autorul Zoltan Iusztin.
Mihaela Păunescu