Ziua Mondială a Apei nu putea trece neobservată în Timişoara. Mai ales că urbea de pe Bega a fost printre primele mari oraşe europene care, la începutul secolului XX, au beneficiat de sistem public de alimentare cu apă potabilă.
Prima Uzină de Apă din Timişoara, dată în funcţiune în iunie 1914, stă în picioare şi astăzi. Pompele au fost oprite, dar utilajele mai pot fi folosite, fiind în stare bună.
„În urmă cu 100 de ani, Stan Vidrighin s-a gândit să conceapă un sistem de alimentare cu apă pentru Timişoara. Clădirea primei Uzine de Apă exista. Apa se extrăgea prin nişte foraje aflate la 60 de metri adâncime, ajungea în sala de deferizare, unde se extrăgea fierul, iar apoi prin pompe şi conducte lungi de 90 de kilometri, ajungea în casele oamenilor”, povesteşte Oana Hortopan, reprezentant Aquatim.
Marţi porţile vechii uzine s-au deschis pentru curioşi. Sute de elevi şi studenţi au vizitat monumentul şi au fost încântaţi să vadă o bucată din istoria Timişoarei.
Aquatim are în plan şi realizarea unui proiect prin care tot arealul unde se află uzina de apă, care mai conţine şi alte clădiri vechi şi utilaje, să fie transformat într-un mare muzeu al apelor.