Traian Băsescu a declarat, referitor la votul din CExN al PSD de vineri, că Liviu Dragnea va câștiga, deși a ajuns deja „un cadavru politic”, iar Gabriela Firea va pierde. Fostul președinte îi transmite liderului PNL, Ludovic Orban, că ar fi fost bună o moțiune de cenzură deja depusă la Parlament, transmite Mediafax.
„Război şi vot în PSD! Dragnea câştigă, Firea pierde! Dragnea, ajuns deja un cadavru politic, dar unul crescut la şcoala grea a administraţiei locale, va câştiga. Firea, crescută la şcoala de propagandă şi şmecherii a puşcăriaşului Voiculescu, va pierde. La sfârşitul zilei, PSD va ieşi şubrezit iar Firea “dezbrăcată” şi arătată în toată “splendoarea” caracterului ei de antenistă eşuată prin politică. Dragnea va pleca, dar către sfârşiitul anului şi nu pe mâna voiculescienei Firea. Sică, ce bună ar fi fost acum o moţiune de cenzură deja înregistrată la Parlament”, a afirmat senatorul PMP, Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook .
Un număr de 20 filiale județene PSD îl susțin la șefia partidului pe Liviu Dragnea, în timp ce 13 organizații solicită schimbarea acestuia din funcție, opțiunea a 15 filiale fiind incertă înainte de ședința CExN de vineri în care se va discuta scrisoarea pe tema schimbării liderului social-democrat.
Conducerea lărgită a PSD se reunește, vineri, într-o ședință a Comitetului Executiv Național care se va desfășura în Parlament, de la ora 12.30, pentru a dezbate „Declarația privind Starea Partidului Social Democrat”.
Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților, precum și asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Declarația este semnată de un „Comitet de inițiativă” format din Paul Stănescu, vicepreședinte al PSD, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreședinte al PSD și primar general al Capitalei și Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Senatului.
sursa – hotnews.ro