Fodurile europene par să fie singura soluție pentru bezna din Parcul Botanic. Autoritățile locale au întocmit un proiect pentru acesarea a aproape 4 milioane de lei pentru instalarea unui sistem de iluminat în parc, controlat de la distanță.
”În prezent, Parcul Botanic nu are sistem de iluminat public. Iluminatul public în Parcul Botanic are o importanţă deosebită pentru locuitorii municipiului Timişoara din punct de vedere economic şi social. Realizarea lucrării va îmbunătăţi considerabil confortul şi siguranţa utilizatorilor. În vederea depunerii proiectului spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei cãtre o economie cu emisii scãzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionãrii inteligente a energiei şi a utilizãrii energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clãdirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea C – Iluminat Public, este necesară aprobarea documentației tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici și a anexei privind descrierea sumară a investiției”, aflăm din document.
Sistemul presupune realizarea unei rețele electrice subterane (LES) noi, în lungime de 3.400 m, cu cablu armat de-a lungul aleilor din Parcul Botanic. Rețeaua trifazată proiectată este de tip buclat astfel încât, în cazul defectării unui tronson de cablu, să poată fi asigurată continuitatea alimentării cu energie electrică. Pentru această rețea se vor utiliza 4.200 m de cablu cu două puncte de aprindere, 219 stâlpi Metalici, 219 aparate de iluminat ornamental, echipate cu surse de lumină LED. Întreg sistemul ar urma să fie contrrolat de la distanță și tot de pe un computer se va regla și intensitatea luminii.