În data de 21 martie 2016, S.P., de 48 ani, din satul Cornuţel, între Caransebeș și Soceni, în timp ce se afla la o grădină din apropierea localităţii Cornuţel, în zona denumită Poiana, conducea un tractor care tracta o freză de discuit.
În momentul în care a ajuns prea aproape de marginea terenului, care avea o înălţime de 2 metri faţă de drumul agricol, a derapat şi s-a răsturnat cu tractorul.
S.P. a fost strivit de greutatea tractorului şi a decedat pe loc.
Poliția continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.