Ovidiu Ganț alături de învățători! Consideră că aceștia sunt discriminați etnic

120

Deputatul Forumului Democrat German, Ovidiu Ganț, din poziția sa de dascăl, observă și nu lasă netaxate noi și noi aberații pe care le descoperă în educarea elevilor. A și ridicat problema predării limbii române la clasele mici, în Parlament.

Stimate domnule Președinte,
Stimate colege, stimați colegi,
Guvernul a adoptat, în luna august, Ordonanța nr. 9, care la art. 1 pct. 17 prevede predarea disciplinei de limba și literatura română în școlile cu predare în limba maternă de către alți profesori decât invățătorii/profesorii care erau încadrați la clasă în învățământul primar la data respectivă.

Această prevedere este neconstituțională, pentru că încalcă principiul nediscriminării pe criterii etnice, deoarece se aplică doar pentru învățământul în limbile minorităților naționale.

Totodată, este și ilegală, pentru că îi privează pe colegii noștri din învățământul primar de a preda materiile din planul-cadru pentru care sunt calificați și pregătiți din punct de vedere științific și metodic. Toți învățătorii/profesorii pentru învățământul primar au studiat „Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar”, aspect atestat prin diplome și foi matricole. La examenele de titularizare, definitivat și de obținere a gradelor didactice au susținut, pe lângă proba de limba maternă, și proba de limba și literatura română, având subiecte identice cu cele ale candidaților de la secția română.

Niciodată în istoria învățământului românesc nu a existat situația în care învățătorul clasei (chiar dacă predă la clasele de minorități) să nu predea limba și literatura română.
Prevederea din OG 9 este și o eroare majoră din punct de vedere didactic, pentru că aceia care au fost formați și perfecționați în a preda la această grupă de vârstă sunt înlocuiți de profesori a căror formare este pentru gimnaziu și liceu.

Am convingerea că toți colegii care predau în ciclul primar la secția germană maternă nu numai că au calificarea necesară, dar și stăpânesc limba română la nivelul necesar pentru a preda disciplina respectivă. O fac cu siguranță mult mai bine decât unii membri ai guvernelor care s-au succedat în ultimul an și jumătate, inclusiv la MEN și care: aveau probleme la “genunche”, tăiau “pamblici” sau, recent, „abrogă persoane”.
Cer public prim-ministrului României, Viorica Vasilica Dăncilă, să abroge prin OUG această aberație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.