Săptămâna începe cu restricții pe autostrada A1

76

O porțiune din autostrada A1 va fi închisă circulației, din această săptămână. Constructorul care ridică lotul 4 din tronsonul Lugoj – Deva are de executat unele lucrări și, astfel, șoferii nu vor mai putea circula pe un segment de 15 kilometri.

”Se va închide circulația rutieră pe autostrada #A1, între km 353+660 și km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva. Măsura închiderii circulației pe acest tronson de autostradă a fost luată pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție)”, anunță DRDP Timișoara.
Reprezentanții DRDP Timișoara spun că luni se vor monta indicatoarele care deviază ciculația și că circulația va fi închisă complet de marți sau de miercuri. Lucrările și restricțiile sunt programate să dureze până spre finalul lunii noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.