Salvatori răniți în vestul țării. Ambulanță solicitată la un caz de cod roșu, izbită în plin!

541

Un şofer în vârstă de 44 de ani a provocat un accident rutier pe Drumul Naţional 7, la intrarea în municipiul Deva dinspre Arad.

Bărbatul a lovit din spate o ambulanţă aflată în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Trei oameni au fost răniţi în urma impactului: şoferul ambulanţei, asistenta medicală şi o pasageră din autoturismul BMW.

„Echipajul de pe Ambulanţă se deplasa la un caz de cod roşu, la o persoană inconştientă. Autospeciala a fost lovită din spate”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Şoferul care a provocat accidentul va fi cercetat penal.

sursa – zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.