Demolarea baricadei, amânată fără să înceapă

153
Demolarea baricadei de pe Calea Martirilor, din Timișoara, a fost amânată fără să înceapă măcar. După ce autoritățile spuneau că circulația va fi închisă de marți, 4 septembrie, acum, oficial, acest lucru se va întâmpla joi.
Astfel, de joi, 6 septembrie, șoferii nu vor mai putea trece prin zonă pentru că demolarea presupune operațiuni care pot pune în pericol viața celor care circulă pe aici.
”Este o operație dificilă, se fac toate pregătirile și astăzi și, probabil, și mâine. Estimăm că joi vom fi în stadiul în care vom putea face demolarea efectivă. Asta este estimarea specialiștilor. Le-am cerut să nu se grăbească, pentru că operațiunea să se facă în siguranță”, spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Lucrările de demolare le execută Colterm, care deține un set de conducte în interiorul baricadei. Cât timp se va munci la demolare, traficul va fi restricționat complet la intersecția străzii Prezan cu Calea Martirilor. Șoferii vor putea opta să ocolească zona pe strada Prezan și pe Averescu. Lucrările și restricțiile sunt estimate să dureze 2 zile.
Update: Circulația va fi închisă de joi până sâmbătă
”Demolarea efectivă a structurii din metal va începe joi, 6 august. Astfel, începând de la ora 7 a zilei de joi, traficul rutier și pietonal va fi oprit și vor fi închise străzile: – Calea Martirilor, de la intersecția cu strada Dumitru Jugănaru până la intersecția cu str. Constantin Prezan; – Str. Constantin Prezan, pe sensul de mers dinspre str. Drubeta spre Calea Buziașului iar circulația va fi deviată pe celalălalt sens, în ambele direcții. Circulația în această zonă va reveni la normal cel mai târziu sâmbătă, 8 septembrie, când este termenul limită de finalizare a lucrărilor de demolare a estacadei”, au transmis reprezentanții Colterm.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.