Micii fotbaliști au adus titlul național Foto-video

635

În atâtea vești care mai de care mai ciudate legate de fotbalul autohton, încă se mai întâmplă minuni. Încă mai apar vești bune ce pot da încredere că generațiile viitoare vor face performanță. Dar până atunci mai este mult dacă ținem cont că micii campioni sunt abia de o șchioapă, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.

Timp de două săptămâni, municipiul Târgu-Mureș s-a transformat într-o capitală a fotbalului pentru copii. Peste 2.000 de juniori au participat la turneul Cupa EON Kinder 2018 aflat la cea de-a XII-a ediție. La debutul din data de 21 august au luat startul peste 120 de echipe de la cele mai prestigioase cluburi din țară. Au venit copii din cluburile din toată țara: Braşov, Cluj, Sibiu, Ilfov, Suceava, Vâlcea, Maramureş, Harghita, Dolj, Alba, Bacău, Gorj, Timiş, Mureş, Argeş, Sălaj, Galaţi, Iaşi şi municipiul Bucureşti.

Fostul internațional Claudiu Niculescu „ClauGol” și-a luat foarte în serios rolul de ambasador al competiției.
„Sunt bucuros să reprezint Cupa E.ON Kinder. Avem nevoie de astfel de turnee pentru a crește următoarea generație de campioni. Copiii vor arăta ce înseamnă pasiunea pentru fotbal și dorința de a face performanță. Peste câțiva ani, cei mai talentați cu siguranță vor juca în Naționala Romaniei. Haideți sa fim alaturi de ei!“ a încurajat puștii, fostul golgheter Claudiu Niculescu.

Turneul, organizat de Clubul AS Kinder în parteneriat cu E.ON România și Delgaz Grid și susținut de primăria Târgu Mureș, s-a desfășurat între 21 si 30 august. Au fost disputate 400 de meciuri, cu intrarea liberă.

Prima serie a competiției a avut loc în perioada 21 august – 24 august pentru categoriile de copii născuți în anii 2006, 2008 și 2010, iar a doua serie în intervalul 27 – 30 august pentru categoriile 2007, 2009 și 2011.

În cadrul turneului, au fost disputate 18 trofee de echipă și 6 de golgheter. Premiile pentru primele trei echipe clasate au constat în seturi de echipamente și mingi de marcă. Indiferent de performanță, fiecare echipă a primit din partea E.ON România câte 5 mingi pentru participarea la turneu.

Meciurile s-au disputat pe terenurile de la Academia de Sport din cadrul Complexului de agrement și sport „Mureșul” din Târgu-Mureș.
În seria a doua a turneului, la categoriile celor născuţi în 2007, 2009 şi 2011, unde s-au înscris 60 de echipe, s-a încheiat joi, 30 august, când s-a lăsat și cortina peste această ediție.

La categoria 2011 au dominat timișenii conform clasamentului:
Locul 1 – CSC Ghiroda
Locul 2 – Inter Galaxy București
Locul 3 – ACS Kinder
Golgheter- Patrick Țoța- CSC Ghiroda

Antrenorul Cristi Morar a dus, din nou, pe culmile succesului pe micii fotbaliști de la CSC Ghiroda cucerind locul întâi la grupa de vârstă 2011, acolo unde au fost multe echipe cu tradiție în fotbalul juvenil.

Finala jucată între Inter Galaxi București și CSC Ghiroda, după un joc plin de angajament, pe un soare torid de vară, dar susținuti de o galerie frumoasă și entuziasmantă cu un arsenal de invidiat de orice galerie care se respectă. Nu au lipsit fumigenele, bătăi de tobe și vuvuzele.

Micii fotbaliști sau impus cu scorul de 4-1 cucerind marele trofeu la grupa 2011. Echipa noastră a dat și golgheterul grupei, pe Patric Țoța.
Echipa merită a fi menționată în totalitate având o contribuție egală la succes: Cristi, Edi, Paul, Deian,Patric,David, Robert, Raul, Luca, Patrik,Șerban,Gaby, Mihai,Alex,Patric Coros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.