Vin bani de la Uniunea Europeană pentru anveloparea blocurilor vechi din Timișoara

778

Vești bune pentru locuitorii din vestul țării care locuiesc în blocuri vechi construite înainte de anul 1990. Aceștia pot primi bani de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea termică a clădirilor. Totul în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, prioritatea de investiții dedicată eficienței energetice pentru clădirile rezidențiale.

Evenimentul de lansare a acestei priorități, dar și a celei dedicate modernizării drumurilor județene a avut loc vineri, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest din Timișoara, unde reprezentanții instituției au oferit mai multe detalii despre program.

Astfel, aflăm că proiectele în vederea solicitării finanțării nerambursabile se pot depune în perioada 16 mai – 16 noiembrie 2016. Se va acorda finanțare nerambursabilă pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale cu cel puțin două etaje, plus parter, construite în perioada 1950 – 1990. Banii pot fi folosiți pentru lucrări de reabilitare termică a anvelopei, a sistemului de încălzire, pentru instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile, dar și pentru înlocuirea lifturilor, a corpurilor de iluminat în spațiile comune, branșare/debranșare la sistemul centralizat de termoficare.

Alocarea financiară pentru regiunea de vest, aferentă acestui prim apel de proiecte, este de 42,88 de milioane de euro, iar valoarea eligibilă a unei cereri de finanțare trebuie să se încadreze între minim 100.000 de euro și maxim cinci milioane de euro. 60% din valoarea eligibilă a unui proiect va reprezenta finanțarea nerambursabilă, iar 40% va reprezenta contribuția proprie a beneficiarului, adică primăria și asociația de proprietari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.