Capitalismul nu a însemnat doar orientarea spre Europa de Vest, ci și privatizarea și, până la urmă, moartea marilor întreprinderi din România. După Revoluția din Decembrie 1989, marile uzine ale țării au început să o ducă tot mai greu, și multe au fost vândute la fier vechi. Timișoara nu a făcut excepție. Aici funcționau unele dintre cele mai importante fabrici din România. Uzina de reparații auto, fabrica de ciorapi, Solventul, fabrica de lână sau de jucării și multe altele au produs, cu succes, zeci de ani înainte de marea privatizare din anii ’90. În acest număr al săptămânalului nostru vă prezentăm povestea câtorva dintre întreprinderile de glorie ale Epocii de Aur.
Întreprinderea Poligrafică Banatul — halele Fructrus
Vă mai aduceți aminte de Piticot, Nu te supăra frate! sau Păcălici? Sunt câteva dintre jocurile copilăriei unora dintre noi, care au fost fabricate la Timișoara. Ruinele, acum numite halele Fructus, situate la intrarea pe Calea Aradului, erau cândva casa unde se produceau jucării.
Întreprinderea Poligrafică Banatul, devenită, după Revoluţie, Helicon, a fost una dintre cele opt fabrici mari producătoare din industria jucăriilor de dinainte de 1989. Societarea producea și reviste, cărţi şcolare, ziare şi etichete, în special pentru industria alimentară, o mare parte din producţia Întreprinderii Poligrafice Banatul fiind centrată pe aceste jocuri de masă, a căror producţie necesita utilaje performante pentru acea vreme.
În anii ’80, când Partiul Comunist Român era la mare putere, în fabrica din Timișoara s-a investit masiv. Astfel, uzina a devenit, în urma unei investiţii masive făcute de autorităţile comuniste, Întreprinderea Poligrafică Banatul și ceea ce spun foştii sindicalişti „un vârf de lance în industria poligrafică”.
Între 1960 şi 1989, anii de glorie ai întreprinderii, aici munceau peste 1.000 de oameni, dintre care 200 numai la secţia de tipărire a jucăriilor. În 1965 se tipăreau un milion de jocuri de masă pe an, în 1989, pe poarta fabricii ieşind şapte milioane de jocuri, din care jumătate ajungeau la export, în Uniunea Sovietică.
Acum, clădirea unde cândva se fabricau jucăriile copilăriei „decrețeilor” este o ruină. Cunoscurtă de timișoreni drept halele Fructus, fosta uzină mai găzduiește doar concerte undergound.
IRA — locul unde se reparau tractoarele țării
Timișoara a fost cândva centrul reparațiilor auto. În urbea de pe Bega ajungeau utilaje din toate colțurile țării pentru a fi reparate. Fabrica IRA, Întreprinderea de Reparații Auto, se afla pe Calea Circumvalațiunii, puțin înainte de Pasajul Jiul, acolo unde există acum un teren neutilizat.
După 1990, fabrica a căzut în dizgraţie. Falimentul a venit rapid şi producţia s-a oprit. Halele au rămas nefolosite, cu lacătul pe uşă. În 10 ani a dispărut aproape totul. Utilajele au fost vândute sau furate, geamurile şi uşile s-au făcut nevăzute încetul cu încetul, iar clădirile au rămas în paragină. Pentru că nimeni nu se interesa de soarta fostei întreprinderi, ea a devenit casă pentru oamenii străzii. Mai multe familii fără locuință s-au instalat aici. Şi-au încropit adevărate apartamente, uşile şi geamurile au fost înlocuite de cutii de carton sau cearceafuri. Boschetarii au reuşit să obţină şi energie electrică, seara putându-se vedea lumina prin crăpăturile pereţilor scorojiţi. Autorităţile nu au intervenit ferm, fiind vorba despre o proprietate privată.
„Era mare vâlvă pe aici. Zeci de oameni ieșeau pe porțile fabricii când se schimba tura. Era o nebunie. Vedeam utilajele care veneau din toată țara să fie reparate. Aveam tractoare din Moldova, pentru că numai la noi erau specialiștii care să le repare. Acum… e totul o ruină. Păcat! Nu mai producem nimic, acum doar muncim pentru alții”, povestește un timișorean care a muncit la IRA.
În 2013 a apărut o veste cum că pe terenul lăsat gol de IRA se va ridica un centru comercial. O investișie de zeci de milioane de euro, care ar fi revitalizat zona. Centrum ar fi trebuit să fie un mare mall, care să ofere locuri de muncă și care ar fi transformat fosta zonă industrială într-una rentabilă. Ruinele fostei fabrici au fost puse la pământ, terenul defrișat de buruienile care îl năpădeau și… atât.
„Am știut potențialul Timișoarei, este un oraș foarte dinamic. Domeniul retail se extinde, iar centrele comerciale au mult succes aici, și de aceea am vrut și noi să fim prezenți. Mai mult, locația noastră este centrală, cred că este cea mai bună locație din oraș. La final, să fii în centrul orașului, ai acces în orice parte a urbei. De aceea am decis să investim aici”, declara, în 2015, Ali Urgun Ergen, managerul proiectului.
Nimic nu s-a mai întâmplat însă, iar pe suprafața de mii de metri pătrați au început să crească din nou buruienile.
Cândva se fabrica și lână la Timișoara
În Timișoara se fabricau multe înainte de 1989. Pe ușile marilor fabrici ieșeau șosete, pălării, solvenți, piese auto și chiar lână. Industria Lânii SA a fost una dintre cele mai mari fabrici din Timișoara. În anii ei de glorie, aici munceau 10.000 de angajați. Femeile torceau lână pentru export, în special, iar munca lor era apreciată peste hotare.
„ILSA (Industria Lânii SA) a fost o fabrică de lână din Timișoara, România. A fost înființată în 1905 de o familie de evrei. Înperioada interbelică, numărul de muncitori ai fabricii ajunsese la 1.800, iar compania a deținut și o echipă de fotbal — vezi Cupa României 1934–1935.
A fost naționalizată în 1948 și a trecut printr-un proces de modernizare în perioada 1970–1975, fabrica furnizând țesături și tapiserie de mobilier către alte întreprinderi din țară.
A fost una dintre cele mai mari fabrici din Timișoara și întreprindere-fanion a comunismului, aici lucrând peste 1.000 de femei, și se întindea pe o suprafață de 170.000 de metri pătrați.
Fabrica a fost devalizată și a intrat în faliment. În septembrie 2010 a fost demolată ultima construcție de pe platforma ILSA.
Compania a intrat în posesia omului de afaceri Ovidiu Tender, în anul 2001, în urma unei acțiuni controversate. Tender a dorit construirea unui cartier numit Noua Timișoara pe fostul teren al fabricii. În iunie 2016, antreprenorul Ovidiu Șandor a cumpărat terenul fabricii de la Ovidiu Tender.
La 15 februarie 2006, Viorica Dumitraș, fost administrator unic și director general la ILSA, a primit o condamnare de un an de închisoare pentru abuz în serviciu, un an și jumătate detenție pentru delapidare, șase luni pentru infracțiuni la legea privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pedepsele fiind grațiate, precum și șase luni închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar a mai fost cercetată penal și Niculina Caraseg, cea care urma să cumpere pachetul majoritar de acțiuni al ILSA. Aceasta a fost declarată vinovată pentru infracțiunea de fals, pentru care a încasat șase luni de detenție, tot cu suspendare”, aflăm cercetând în treacăt istoria fabricii.
Din păcate, Timișoara s-a alăturat și ea capitalismului original de după 1990, și acum producția este mică, iar importul, enorm. Azi nu mai producem noi, luăm de la alții.