Pietonii trebuie să traverseze strada prin locuri special amenajate, cei care ignoră regulile de circulație sunt amendați.
Astfel, aceştia sunt obligaţi, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă, să circule pe acostament, adică pe marginea, de cele mai multe ori nepavată, a drumului. Lor le este interzisă circulaţia pe pistele de biciclete care sunt marcate corespunzător şi pe autostradă.Pietonii pot traversa un drum doar atunci când semaforul pentru ei este de culoare verde, conform promptmedia.ro.
Când culoarea verde a semaforului devine intermitentă înseamnă că semaforul urmează să afişeze semnalul roşu, iar pietonii trebuie să grăbească trecerea şi, dacă drumul are un refugiu central sau un spaţiu pe unde nu circulă maşinile, pietonii trebuie să aştepte acolo schimbarea culorii semnalului semaforului.
Și pietonii, alături de conducătorii auto, au obligaţii legate de semnalizările poliţiştilor aflaţi în intersecţii. Astfel, aceştia trebuie să respecte indicaţiile poliţistului care dirijează circulaţia şi trebuie să traverseze drumul, să grăbească traversarea acestuia sau să se oprească la semnalele poliţistului.
Pietonii care nu respectă regulile de circulaţie pe drumurile publice vor fi sancţionaţi cu amenzi din clasa I de sancţiuni, adică vor primi două sau trei puncte-amendă. În condiţiile în care punctul-amendă are valoarea, în acest an, de 145 de lei, amenzile pe care le pot primi pietonii care ignoră regulile de circulaţie sunt cuprinse între 290 şi 435 de lei.
sursa: capital.ro