1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Situație inedită în noua lege a pensiilor! Ce se va întâmpla cu cei care s-au pensionat fără să fi cotizat minim 15 ani

Foarte mulți oameni, care s-au pensionat fără să cotizeze minim 15 ani, vor fi afectați de noua lege a pensiilor în cazul în care aceasta va intra în vigoare în anul 2021. Aceasta a fost pusă în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.

Potrivit avocatnet.ro, persoanele, care au cotizat mai puțin de 15 ani la stat, vor primi o indemnizație socială, nu o pensie. Problema apare la cei care deja s-au pensionat și sunt în această situație.

Pensionar va fi considerat doar cel care dovedește stagiul minim de cotizare de 15 ani.

„Începând cu data intrării în vigoare a legii, persoanele care nu îndeplinesc condiția de stagiu minim de cotizare de 15 ani vor primi o indemnizație socială și fac obiectul unei alte legi”, se explică în nota de fundamentare a proiectului noii legi a pensiilor.

Conform proiectului, această indemnizație se va stabilită printr-o altă lege.

Ce se va întâmpla cu cei care s-au pensionat deja fără să cotizeze minim 15 ani la stat?

„Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a prezentei legi (1 septembrie 2021 – n.red.) și care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare de 15 ani, stabilit de prezenta lege, pot opta între dreptul la pensie în cuantumul rezultat în urma aplicării prevederilor art.159 alin.(1) (adică în urma recalculărilor care se vor face pe noua lege – n.red.) și dreptul la indemnizația socială, stabilită potrivit legii”, scrie în proiect.

Această prevedere nu se va aplica pensionarilor care au realizat stagiul minim de cotizare cuprins între 10 ani şi 15 ani prevăzut de legislaţia actuală. În concluzie, doar cei cu mai puțin de 10 ani de cotizare vor fi vizați de opțiunea de trecere la indemnizația socială.

De asemenea, pensionarii cu stagii mici (cu drepturile de pensie deschise deja la 1 septembrie 2021) nu vor fi trecuți automat la indemnizația socială. Ei vor putea alege ( cu trei luni înainte de intrarea în vigoare a noii legi) dintre indemnizația socială și pensia minimă.

Cei care nu vor opta vor primi pensia recalculată conform noii legi. Tot în proiect mai scrie că toate casele de pensii vor anunța pensionarii de posibilitatea de a opta între pensia minimă și indemnizația socială.

Sursă: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :