1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Angajații unui penitenciar din vestul țării au intrat în Grevă! Află ce i-a determinat să recurgă la acest gest!

Cei 65 de membri ai Sindicatului Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012 (SLIPO) au intrat, vineri, în grevă japoneză, potrivit calendarului naţional anunţat de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSNAP).

Preşedintele SLIPO, Călin – Petrică Ardelean a precizat că penitenciarul orădean se află între primele trei din ţară ca deficit de personal, fiind acoperite doar 65% din posturi, din cele 341 câte figurează în stat fiind ocupate 241.

„Penitenciarul Oradea are un grad de ocupare cu personal de doar 65%, iar numărul orelor suplimentare de efectuat pe angajat trece de 180 de ore. Noi am notificat luni conducerea unităţii asupra faptului că nu ne dăm acordul pentru a se efectua peste 180 de ore suplimentare pe membru de sindicat deoarece, conform acordului colectiv de muncă şi Codului muncii, la 180 de ore, angajatorul este obligat să ceară acordul organizaţiilor sindicate. Nu avem suficient personal angajat, statul nostru de funcţii este subdimensionat în prezent, dar numărul de misiuni a crescut faţă de anul 2002 când a fost conceput. În luna mai, de exemplu, s-au acumulat 4.000 de ore suplimentare, care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător. În plus, mulţi angajaţi au rămas cu foarte multe zile de concediu neefectuate. Avem colegi cu 35 de zile de concediu pe anul trecut”, a declarat preşedintele SLIPO, Călin – Petrică Ardelean.

Alte nemulţumiri ale angajaţilor se referă la condiţiile de muncă, nefiind realizate standarde pentru angajaţi, aşa cum s-au făcut pentru deţinuţi; mai mult, bugetul de investiţii a fost redus la jumătate.

„Ministrul ştie că nu avem condiţii bune, ştie că CEDO condamnă statul român pentru condiţii improprii de cazare şi de muncă, dar ei reduc bugetul. E paradoxal”, a afirmat Ardelean.

O problemă „spinoasă” o reprezintă şi faptul că funcţiile de top, de conducere ale instituţiei, directori şi directori adjuncţi, sunt ocupate nu prin concurs, ci doar prin împuternicire sau prin decizie de zi pe unitate.

„Înseamnă că aceşti oameni îşi asumă nişte riscuri, nişte obligaţii, semnează nişte acte care produc efecte juridice, atât în ce priveşte personalul, cât şi deţinuţii, dar nu sunt plătiţi pentru ele şi nu li recunoaşte ca vechime în muncă. Iar în situaţia în care se întâmplă ceva neprevăzut, cum a fost şi cu judecătorul, se dă vina de pe unul pe altul, se pasează pisica moartă, nu-şi asumă nimeni nimic”, a declarat liderul de sindicat.

Cu toate că legea prevede doar maxim două mandate de şase luni prin împuternicire pe funcţie, la Oradea, spune Ardelean, conducerea penitenciarului e la al treilea mandat.

Alte probleme semnalate sunt discriminările salariale din unitate.

„S-a ajuns la o altă situaţie paradoxală în care un asistent medical are un salariu mai mare decât un ofiţer de conducere din penitenciar, iar medicii au salarii mai mari decât directorul. Noi cerem să se aplice acea lege a salarizării, de la 1 octombrie, pentru toţi. Dacă pentru personalul medical ai aplicat anexa şase, aplică anexa şase şi pentru noi ceilalţi”, a precizat Ardelean.

De asemenea, protestatarii solicită actualizarea statutului poliţistului din penitenciar, cu drepturile şi obligaţiile lui şi reglementarea situaţiei pensiilor, diminuate cu 30%.

Calendarul acţiunilor de protest va fi continuat, după greva japoneză, cu pichetări, proteste în stradă, acţiuni în justiţie şi plângeri penale.

sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Citește și :