1.1 C
Timișoara
duminică 29 decembrie 2024

Armată obligatorie în România! Reintroducerea stagiului militar. Poziția UE

Stagiul militar obligatoriu este din nou în atenția autoritățile, asta după ce Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat într-o conferință de presă faptul că s-a discutat din nou la nivelul ministerului de reintroducerea armatei obligatorii. 

Însă, spune Fifor, nu s-a discutat  acest aspect şi la nivelul Guvernului. Ministrul a mai atras atenţia că stagiul militar obligatoriu în România este doar suspendat, nu anulat.

„Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuţie care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică faţă de acest subiect. Deocamdată nu am dus în Guvern această iniţiativă şi nici nu cred că putem discuta curând. De-asta căutăm alternative, de-asta avem şi legea rezervistului voluntar”, a declarat Mihai Fifor, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea raportului de bilanţ pentru primele şase luni de mandat.

Stagiul militar obligatoriu a fost eliminat în România în 2007, însă în ultimii ani au existat discuţii în mai multe ţări membre UE şi NATO pentru reintroducerea armatei obligatorii, precum Franţa sau Germania. În Suedia, stagiul militar obligatoriu a fost reintrodus anul trecut.

Sursă: a1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Câți vizitatori a atras Târgul de Crăciun din Timișoara

Târgul de Crăciun din Timișoara a primit până în a doua zi de Crăciun peste 795.000 de vizitatori.  Cei care au poposit la tarabele din...

Revelion 2025 în Piața Victoriei – artiștii consacrați care vor urca pe scenă

Timișorenii care nu au încă planurile puse la punct de Revelion vor avea parte de concerte în centrul orașului.  Cu prilejul nopții dintre ani,pe scena...

Citește și :