1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Anunț șocant despre pensii. „Toate pensiile se dublează”

„Fiecare pensie va fi cel puţin dublată peste trei ani”. Afirmația șocantă despre pensii îi aparține liderului coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și este susținută de un anunț făcut de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care a spus că recalcularea pensiilor va costa dublu cel puțin dublu bugetul social.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în urma aplicării noii legi a pensiilor, care va fi pusă săptămâna viitoare în dezbatere publică, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021.

„Noua lege a pensiilor va schimba foarte multe lucruri în bine, pentru toate categoriile de pensionari. Fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021. Nu cred că a existat vreodată undeva în lume sau cineva a creat un sistem economic care să poată să ducă la o minim dublare a pensiilor. Deci, în 2021, teoretic, punctul de pensie ar fi ajuns la 1.875 de lei. L-am împărţit la 25 de ani, care înseamnă media stagiilor de cotizare din legislaţia anterioară, şi ne-a dat 75, care este valoarea punctului de referinţă. Aceasta este constanta din legea pensiilor începând cu 2021, indicator care se va actualiza în fiecare an cu valoarea inflaţiei. (…) Cum se calculează pensia după noua lege? Valoarea punctului de referinţă, care este 75, se înmulţeşte cu numărul de puncte pe care le-ai acumulat în toată perioada în care ai muncit şi îţi dă pensia. De exemplu, dacă ai 40 de puncte acumulate – sunt mulţi care au 40 de puncte acumulate – ajungi la o pensie de 3.000 de lei în 2021”, a precizat Dragnea, duminică seara, la Antena 3.

El a mai făcut referire la modul în care a crescut punctul de pensie în ultimii doi ani şi ce majorări urmează să îi fie aplicate.

„Punctul de pensie în 2016 era 871 de lei. Am luat programul de guvernare: în 2017 l-am dus la 1.000 de lei – o creştere cu 14,8% faţă de 2016. În 2018 – 1.100 de lei, a crescut faţă de 2016 cu 26,3%. În 2019 ajunge la 1.265 de lei punctul de pensie, o creştere cu 45,2%. În 2020 punctul de pensie se dublează. Este cea mai mare creştere care a existat vreodată – cred că nu numai în România – a punctului de pensie. Legea (noua lege a pensiilor, n.r.) va intra în vigoare etapizat, dar din 2021 pensiile vor fi calculate în acest fel”, a spus el.

Dragnea a menţionat că, potrivit noii legi a pensiilor, fiecare angajat va fi informat anual asupra numărului de puncte acumulate. Preşedintele PSD a mai precizat că impactul bugetar, în urma majorării pensiilor, deşi unul „serios”, va fi acoperit.

„Cel mai târziu joia viitoare va fi publicat proiectul, va fi pus în transparenţă şi vor începe discuţiile şi consultările”, a spus el, potrivit Dragnea.

Liderul social democrat a mai anunţat că luna iunie a fost una cu inflaţie negativă.

„Ştiţi că se spunea: ‘Domn’le, nu se încasează veniturile’. Luna iulie este luna cu cea mai mare creştere de venituri din care a existat vreodată, de la Revoluţie încoace. Şi, ca informaţie, este sigur, nu ştiu exact cifra, dar luna iunie va fi cu inflaţie negativă. În 2019 cresc veniturile, în aşa fel încât în 2020 sunt venituri încasate mai mult cu 112 miliarde de lei faţă de 2016, adică o creştere cu 50% a veniturilor 2020 VS 2016, adică un plus de 24 de miliarde de euro”, a precizat el.

Sursă: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :