Proprietarii de apartamente, scutiți de anumite cheltuieli de întreținere. Iohannis a promulgat legea

462

În sfârșit o veste care o să-i bucure pe cei care stau la bloc sau cel puțin pe o parte! Aceștia vor fi scutiți de anumite cheltuieli, după ce Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor a fost promulgată de către Klaus Iohannis.

Aceasta nu se aplică momentan, deoarece actul nu a fost public în Monitorul Oficial, dar ar trebui să apară în următoarele 60 de zile. Potrivit legii respective, persoanele care nu folosesc liftul niciodată vor fi scutite de cheltuielile privind consumul de energie al ascensorului.

„Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunţării la folosirea unei părţi din proprietatea comună. (5) Prin excepţie de la prevederile alin.(4), în baza hotărârii adunării generale, pot fi exceptate de la plata cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru funcţionarea ascensorului/ ascensoarelor persoanele care locuiesc în apartamente situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum şi la etajul 1 din clădirile fără mezanin”, se precizează în Legea nr. 196/2018.

E important de văzut că nu vorbim de o exceptare care va avea loc automat, ci de o chestiune care, în unele blocuri, poate, nu se va întâmpla. Pentru a se lua decizia scutirii de cheltuială va trebui luată o hotărâre a adunării generale, scrie avocatnet.ro.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.