5.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Asistentă medicală, gest oribil față de un nou născut! Imaginile spun totul

Imagini înfiorătoare, cu o asistentă de la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte care bruschează un nou-născut părăsit în spital în timp ce-l hrăneştre, au apărut pe reţelele de socializare.

Manageul unităţii, dr. Claudiu Dumitrescu, a fost oripilat după ce a vizionat clipul şi a afirmat că respectivul cadru medical nu mai are ce căuta în sistemul sanitar.  În momentul de faţă, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, s-a întrunit comisia de disciplină, care are în lucru tocmai acest caz deosebit de grav.

„Nu tolerez un asemenea comportament. Rolul cadrelor medicale este acela de a proteja şi salva vieţile pacienţilor”, ne-a declarat dr. Claudiu Dumitrescu.

Asistenta incriminată, S. N., de fel din Târgovişte, se pare că nu a vrut să se prezinte în faţa celor care judecă profesional fapta, dispărând fără urmă. Managerul Spitalului a promis că va remite presei un comunicat de presă şi va organiza şi o conferinţă, având ca temă acest caz deosebit de grav.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.

UPDATE: Bănuita va fi adusă, în această seară, la sediul IPJ Dâmboviţa pentru audieri.

 

Sursă: incomod-media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Sulyok Tamás, președintele Ungariei, vizitează capitala Banatului la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată...

Citește și :