Un copil de numai 5 luni a murit și mama acestuia a fost rănită grav, în urma unui accident rutier produs luni, 23 iulie, în comuna harghiteană Corund, între două maşini, ambii şoferi efectuând manevre neregulamentare.
Potrivit Poliţiei Harghita, accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi a efectuat, neregulamentar, virajul spre stânga, în vreme ce al doilea şofer a depăşit pe linie continuă, intrând în coliziune cu primul.
”Un şofer, în vârstă de 41 de ani, din comuna Corund, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 13A, a efectuat neregulamentar o manevră de mers spre stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un consătean al său, de 29 de ani, aflat tot neregulamentar în depăşire, peste linia continuă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita.
În urma acestuia, un bebeluş de cinci luni a murit, iar mama acestuia a fost grav rănită.
Sursă: radioresita.ro