14.1 C
Timișoara
sâmbătă 12 aprilie 2025

Treizeci și opt de revoluționari au devenit cetățeni de onoare ai Timișoarei VIDEO

Ședință festivă dedicată Revoluției din Decembrie 1989. La 26 de ani de la momentul declanșării Revoluției de la Timișoara, Consiliul Local a acordat titlul de cetățeni de onoare la 38 de revoluționari.

Este vorba despre Ioan Antochi, Viorel Arhip, Moisă Baciu, Ioan Gheorghe Bândaru, Sorin Bulgăr, Aurel Chindea, Vasile Mircea Conisceac, Marian Cozariuc, Gerhard Culman, Alexandru Corneliu Cuțară, Marius Petrișor Dalea, Aurel Ghibirdic, Virgil Hosu, Marius Iacovania, Iosif Jude, Adrian Kali, Eugenia Maria Laszlo, Silviu Viorel Manea, Valeriu Constantin Marcu, Sabin Mărieș, Marian Melinte, Ionel Oncioiu, Maricel Părpăluță, Viorel Sasca, Călin Vasile Vasi, Adrian Velcsov, Nicolae Lăzărescu, Valer Bercia, Ioan Dan Ciataraș Lossen, Ștefan Florin Cuzic, Cătălin Nicolae Galoș, Sandu Ambroziu Hanuș, Sorin Radu Iordăchescu, Ioan Joldiș, Aurel Popovici, Nicolae Iosif Rusan, Corneliu Vaida și Daniel Zăgănescu.

Astfel, ceremonia a început prin intonarea imnului național și printr-un moment de reculegere, în memoria celor care și-au dat viața luptând pentru libertate. Apoi a continuat cu discursuri ale fiecărui reprezentant al asociațiilor de revoluționari. Treizeci și opt de persoane au primit diploma și stema care certifică acordarea titlului de Cetățean de Onoare. “Revoluția din 89 a schimbat fundamental harta politică, economică și culturală a lumii. Doresc să-i mulțumesc lui Petre Roman și tuturor celor care ne-ați dat ocazia ca astăzi să fim prezenți în această sală cu ocazia aniversării”, spune Virgil Hossu, președintele asociației ALTAR.

Printre participanții la ceremonie s-a aflat fostul prim-ministru Petre Roman. De asemenea, invitat special a fost fostul președinte al României Emil Constantinescu, care a precizat că închiderea dosarului Revoluției este un abuz juridic și moral. “Dacă vorbim de Revoluție morală, acum la 26 de ani, întrebarea se pune <<când începe și cu cine?>>. Dacă dorim să înceapă cu președintele, Parlamentul, partidele atunci ea nu va mai începe niciodată. Punctul meu de vedere este clar: o Revoluție morală începe cu fiecare dintre noi, AZI!”, a transmis Emil Constantinescu, fostul președinte al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Finanțări pentru patrimoniul cultural, disponibile prin Programul Regional Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat un nou ghid de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, pentru investiții în domeniul patrimoniului cultural. Apelul de...

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Luni, 14 aprilie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Moșnița Nouă, pe străzile Românești, Buhui, Polovragi, Comarnic și Meziad, pentru lucrări...

Citește și :