Din timp în timp, parcă pentru a nu lăsa această biată planetă să-și petreacă zilele rânduite de Divinitate într-o logică cât de cât predictibilă, băieții cu butonii nucleari la purtător se întâlnesc și pun lumea la cale. Pe vremuri, astfel de întâlniri erau găzduite, îndeobște, de marile capitale ale Europei, însă de ceva timp, mai precis de vreo patru decenii, capitala europeană preferată de șefii de orchestră ai planetei a fost și rămâne Helsinki. Un loc, altminteri, care a purtat noroc națiunilor din estul Europei, atunci când, în 1975, frumoasa capitală a Finlandei a găzduit celebra Conferință de Cooperare Internațională, încheiată cu Actul Final de la Helsinki. Document despre care mai toți istoricii relațiilor Est-Vest sunt de părere că a reprezentat momentul-cheie pentru începutul prăbușirii comunismului.
Tot acolo, pe la finele anilor ’80, aveau să se întâlnească și președinții Reagan și Gorbaciov, întâlnire care avea să devină, realmente, detonatorul regimului de forță prin care „Imperiul Răului”, potrivit butadei intrate în istorie a amintitului președinte american, anume Uniunea Sovietică, își semna propria destrămare.
A venit acum rândul lui Donald Trump și lui Vladimir Putin să bată palma asupra unor noi posibile înțelegeri (să sperăm că nu cu consecințe neplăcute pentru valori precum democrația și drepturile individuale și colective ale indivizilor), în același loc preferat de „băieții care pun muzica să cânte” prin mai toate cotloanele planetei.
Firește că, la capătul unor astfel de întâlniri, nu poate aproape nimeni prezice exact ce și câte vor urma în echilibrul de forțe la nivel internațional.
Între altele, în custodia cui rămâne Siria, de pildă, acolo unde Putin își joacă în continuare destinul de țar de tip sovietic, ori ce se va întâmpla până la urmă cu greu încercata Ucraină.
La fel, la momentul actual, în afară de Trump și de Putin și, firește, de interpreții lor!, nimeni nu poate intui cu exactitate destinul pe termen lung al estului European, care astăzi pare a rămâne în continuare sub aripa protectoare americană.
Dar mâine…, vorba cuiva trecut prin multe pe această lume, oare ce va fi cu aceste țări, printre care ne numărăm, firește, și noi.
Să recunoaștem că, măcar în acest moment, băiatul dur de la Kremlin, provenit din celebrele și temutele structuri de contraspionaj ale KGB-ului, dă senzația că e pe cai mari. A readus Rusia la masa tratativelor, unde se pune din nou lumea la cale, dă tot mai mult târcoale fostelor țări și zone prietene cândva Uniunii Sovietice și-și permite să-i amenințe deloc voalat pe liderii națiunilor care refuză, deocamdată, să-i cânte în strună. Mai mult, a reușit, printr-o mașinărie de propagandă care i-ar face geloși pe Lenin și pe Stalin la un loc, să atragă privirile a miliarde de oameni de pe glob asupra „Rusiei de azi”, prin organizarea, la un interval de doar câțiva ani, a Olimpiadei de Iarnă și a Cupei Mondiale la Fotbal! Evenimente care au costat, împreună, aproape 100 de miliarde de dolari, bani veniți din toate sursele posibile, din petrolul rusesc, în primul rând, de la celebrii oligarhi pe care Putin și i-a făcut „capete de pod” prin toate marile capitale ale lumii și Dumnezeu mai știe de unde!
Dincoace de tabla de șah a puterii globale stă cocoțat roșcovanul pe care întreaga elită americană (stângistă și adeptă a corectitudinii politice împinse la extrem, în cea mai mare parte) îl detestă profund și iremediabil.
Doar că, multă lume fie uită, fie nu știe prea multe despre acest ins, patron de cazinouri și hoteluri de lux prin marile orașe americane.
În esență, e vorba de faptul că Donald Trump nu e nici pe departe exclusiv bădăranul deplin și prădătorul sexual de care presa mainstream din SUA face vorbire de dimineața până noaptea târziu. Trump e, în același timp, și miliardarul care, de vreo 30 de ani încoace, și-a croit, cu dibăcie și maniacal aproape, o imagine greu de doborât în ochii oamenilor simpli de peste Ocean. Imaginea în oglindă a visului american tot mai știrbit, și el, a insului dur atunci când trebuie, filistin cât cuprinde, care a pierdut miliarde și le-a recâștigat apoi peste noapte și care, spre groaza elitei politice de la Washington, nu se sfiește să spună tuturor verde în față aproape tot ce gândește.
Cine va câștiga, cu adevărat, partida de pocher care privește destinul lumii de azi, o lume, și ea, tot mai alunecoasă pe oceanele turbulente și predispuse la furtuni de grad mare, e imposibil de spus acum.
Cert este că Putin și Trump nu joacă nici pe departe ruleta rusească, ci — mai aproape de adevăr — doar niște roluri într-un film de Série noire, în care și criminalul, și detectivul au mari îndoieli în privința a ceea ce sunt ei, de fapt, în povestea cu pricina.