Ne-au furat arbitrii!

468

Nouă, bănăţenilor ne place să ne lăudăm. Să ne batem cu cărămida în piept, „cine mi-s io”. Şi de multe ori avem şi cu ce. Astăzi de exemplu ne laudăm cu Traian Vuia, că tot se împlinesc 110 ani de la celebrul zbor ce a marcat începutul unei noi ere.

Ne place să ne lăudăm că „Cimişoara” e primul oraş cu iluminat public cu gaz, primul oraş cu iluminat stradal electric, primul tramvai tras de cai, prima staţie de salvare, primul oraş cu un canal navigabil, primul arhitect atestat, prima fabrică de bere, cea mai veche zonă industrială din ţară (cartierul Fabric), primele lucrări hidrotehnice, primul spital orăenesc, primul ziar din România, prima bibliotecă publică, prima reţea telefonică, prima hidrocentrală, prima linie de „firobus”, primul computer alfanumeric (MECIPT-1), iar lista premierelor ar putea continua.

Ne mai place să spunem că Timişoara a avut renumele de cel mai curat oraş (cu ceva ani înainte), oraşul florilor, oraşul parcurilor.

Nu în ultimul rând ne place să ne laudăm că de la noi a pornit şi Revoluţia din 1989. Şi cam atât. De atunci nu prea mai avem cu ce să ne laudăm. Cu ce? Cu echipa de fotbal? Cu palmierii? Cu „palatele”din centru? Cu centura? Cu traficul din oraş? Cu parcările?

Acum avem promisiuni, din 4 in 4 ani, speranţe mereu neîmplinite, lamentări că nu ştiu cine ne sabotează, că nu ne dau bani de la centru, că Timişoara e marginalizată, dăm vina pe moştenirea trecutului, aruncăm cu noroi în alţii, nu căutăm să fim mai buni ci să arătăm că „ceilalţi” sunt mai răi.

Unde a dispărut spiritul acela al bănăţenilor? Nu mai suntem în stare să ne ridicăm la valoarea pe care am avut-o odată? Sau e mai simplu să spunem că „Ne-au furat arbitrii!”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.