Salvamontiştii din Caransebeş au fost sesizaţi ieri, 15 iulie, printr-un apel la 112, că în Munţii Ţarcu, un turist are nevoie de ajutor. Acesta, originar din Cehia, călătorea cu un grup de turişti spre Godeanu, Retezat, dar la un moment dat s-a îndepărtat de prieteni. Conform salvatorilor, în zonă era o stână de oi, iar unul dintre câinii ciobăneşti l-a muşcat pe turist.
Acesta a avut nevoie de ajutor pentru a putea ajunge într-o zonă pentru a putea fi preluat de ambulanţă. Salvamontiştii i-au acordat primul ajutor, iar în scut timp a ajuns pe mâna medicilor din Caransebeş.
Salvamontiştii spun că în această perioadă este un flux mare de turişti în zona Ţarcu, iar recomandarea ar fi ca aceştia să rămână calmi când ajung în apropierea stânelor, mai mult decât atât, turiştii să nu arunce cu pietre în câini sau cu alte obiecte, acest comportament putând duce la accidente nefericite.
sursa: argument-cs.ro