Pe data de 18 martie 1906, Traian Vuia devine primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul (avionul Vuia 1).

La 16 februarie 1903, în Copmtes rendus hebdomadaire des seances de l’Academie des sciences din Franta apare o nota despre un memoriu primit, relativ la un „aeroplan – automobil”.
Autorul memoriului, bazat pe observatii personale si pe calcule îndelungate, precum si pe lucrarile precursorilor sai în aceasta materie sustinea, în pofida unei pareri de larga circulatie de atunci, ca zborul cu un aparat mai greu decat aerul poate fi realizat.
Semnatarul memoriului era Traian Vuia, doctor în Drept.
Academia însa îl claseaza cu o rezolutie negativa.
O trasatura a marilor inventatori est capacitatea de a nu se descuraja în fata dificultatilor.

Traian Vuia, romanul care vroia sa încerce imposibilul la Paris, se nascuse la 17 august 1872, în comuna Surducul-Mic, în apropiere de Lugoj.
Înca de pe bancile scolii din Faget, în mintea lui Traian Vuia a început sa se înfiripe visul de a zbura, „dar de-adevaratelea”.
Înalta zmee împreuna cu prietenii sai.
Adesea se lua „la-ncurca” cu zmeele celorlalti baieti si aproape întotdeauna le dobora.
Secretul: observa atent curentii de aer si stia sa profite de ei, astfel încat sa atace si sa captureze cat ai bate din palme celelalte zmee.
Examenul de maturitate îl trecu în 1892.
Pleca la Budapesta si se înscrise la Politehnica spre a deveni inginer.
Resursele materiale ale parintilor nu-i putura însa oferi decat timp de un an luxul studiilor.
Se resemna si reveni la Lugoj ca secretar de avocat, urmand în acelasi timp Facultatea de Drept din capitala Ungariei, unde se ducea numai la sesiunile de examene.
A urmat un lung sir de ani, în care luandu-si doctoratul în Drept, începu sa castige ceva bani din practica avocaturii.
La un moment dat, reusise sa-si creeze si un oarecare renume, cand deodata „tanara speranta” a baroului
local disparu fara urma.
Vuia plecase la Paris pentru a-si înfaptui o veche dorinta, un „automobil zburator”.
În acest scop luase în geamantan modelul la scara redusa al inventiei sale, la care lucrase cu pasiune, dar în tacere, de multi ani.

Vuia avea 30 de ani. „Aeroplanul automobil” nu mai era jucarioara unui copil, era macheta unui aparat de zburat, construit dupa un studiu îndelungat.
Venise cu el în capitala Frantei, fiindca acasa nu avea nici documentatia, nici posibilitatile tehnice si nici sprijinul necesar înfaptuirii lui.

În acea vreme, la Paris, anumiti oameni de afaceri, interesati în obtinerea unor comenzi de baloane pentru armata, acreditasera ideea ca numai aparatele mai usoare decat aerul sunt sortite succesului.
Este drept, unii pionieri ai aviatiei reusisera în alte tari sa zboare cu aparate mai grele decat aerul, însa masinile lor nu ridicau decat un singur om si nu zburau decat cateva zeci de metri.
Pe urma, era o întreaga problema pana se lansau aceste aeroplane în vazduh.
Nici un aeroplan nu izbutise sa se desprinda de sol prin propriile mijloace de bord.

Toata iarna anului 1903 Vuia a lucrat la biblioteca Conservatorului de Arte si Meserii din Paris si pe masura ce studia, convingerea ca are dreptate si ca nu gresise si în calcule i se întarea si mai mult.
Motorul trebuia sa realizeze viteza de rulare a masinii, indispensabila decolarii.
Automobilele atingeau si depaseau aceasta viteza. Proiectul sau cuprindea deci „un chariot-automobile” montat pe 3 sau patru roti, acre sa ruleze pe sol cu viteza, pentru ca la un moment dat, tocmai datorita ei, suprafetele purtatoare ale masinii sa dobandeasca portanta necesara ridicarii în aer, înzestrat cu o elice facuta de amicul lui Vuia, Tatin si cu un motor
conceput de Vuia (a modificat un motor „Serpollet” destinat a functiona cu vapori de anhidrida carbonica, facandu-l sa nu cantareasca mai mult de 5 kg/CP).
Ulterior, acest motor a fost înlocuit cu un altul, mai adecvat scopului urmarit. Fondurile necesare i-au fost puse la dispozitie de lugojeni.

Dupa trei ani, în martie 1906, aparatul în forma sa definitiva era gata.
Lumea specialistilor îi zicea „liliacul”, datorita formei sale asemanatoare aceste pasari si, mai ales aripilor acestor cheiroptere (aripile sale se puteau plia si strange, ceea ce a usurat mult
transportul si depozitarea).
Era un original monoplan, cu tren propriu de aterizare si decolare sub forma caruciorului pe roti pneumatice, cu motor cu elice, cu plan de sustinere si dirijare,
aparat foarte stabil în aer, prezentand multiple avantaje tehnice.
Ar fi putut sa zboare în anul anterior, însa atunci cand Vuia si-a scos pentru prima data aparatul din hangar ca sa-l experimenteze, fiind iarna si frig, inventatorul s-a îmbolnavit de
pneumonie si a întrerupt experientele.
În anul urmator, în primavara, la 18 martie, aparatul lui Vuia decola, cu inventatorul în carlinga.
El rula vreo 50 de metri dupa ce se desprinsese de sol, si dupa un salt de 12 metri, la o înaltime de vreun metru, relua contactul cu pamantul.

Era, asadar, pentru prima data în lume, ca un aparat mai greu decat aerul reusise sa se ridice de la sol datorita exclusiv mijloacelor sale de bord.
Dar oficialitatea nu fusese prezenta.
Rene Chambe scria în 1948: „Vuia a facut ca batrana Europa sa se trezeasca în 1906. El este primul în timp”.
În martie 1956 „Journal of the Aeronautical Society” avea sa consemneze: „la 18 martie este a 50 aniversare a primului zbor mecanic de aproximativ 12 metri efectuat în Montesson, comuna din apropierea Parisului de romanul Traian Vuia”, mai scrie Bogdan Benea, în Pionierii aviației românești.

Citește și… Personalitate mondială a Banatului promovată gratuit, fără ghid și doar în limba română…. FOTO + VIDEO