După inundații vin tornadele! Fenomenul rar, filmat duminică într-o localitate din vestul țării. Video

2015

Vremea capricioasă aduce fenoneme rare în Bihor. Un cititor de-al ziarului ebihoreanul.ro a surprins, duminică, o tornadă, în zona localităţii Nimăieşti.

Filmarea a fost făcută de către Mădălin Hinţ, care a precizat că înregistrarea a fost făcută duminică, la ora 13.30, în Nimăieşti, cu vedere spre Oradea, în vreme ce o parte a judeţului era sub cod portocaliu de furtuni.

„Am observat-o târziu, când se ridica de la pământ. Filmarea a fost făcută din Nimăieşti, spre zona Şoimuş, Delani, Petreasa, Pocola”, a explicat Mădălin Hinţ.

Mai puţin obişnuite în zona noastră, tornadele se formează în sezonul cald, din vânturi foarte puternice, sub formă de vârtej de aer. Practic, se creează o mişcare ascendentă a aerului, ceea ce duce în anumite condiţii la formarea norilor de furtună. Cele mai intense şi cele mai frecvente tornade se întâmplă în Statele Unite ale Americii, unde există aşa-numita „Alee a Tornadelor”.

foto – arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.