Primarul, deranjat de absenţa celor de la Verde pentru Biciclete, la audienţa pe Facebook

98

Audienţa primarului Timişoarei cu bicicliştii a fost un succes, susţine primarul Nicolae Robu. Acesta a fost, însă, clar deranjat de lipsa repezentanţilor asociaţiei Verde pentru Biciclete. Edilul îi acuză de interese politice şi pe aceştia.

Nicolae Robu a postat pe Facebook un mesaj după discuția în mediul online pe care a avut-o cu bicicliştii din Timişoara, la care, spune el a avut audienţă de peste 11.000 de persoane. Primarul se arată dezamăgit de lipsa celor de la Verde pentru Biciclete şi spune că absenţa lor a fost motivată… politic.

“Vă asigur, încă o dată, că voi face tot ce-mi stă în putință pentru a vă crea condiții cât mai bune! Fac apel la domnișoarele din conducerea asociației Verde pentru Biciclete să lase politica deoparte și să coopereze în interesul membrilor; mă îndoiesc că domnii Emil și Marius Cristescu, fondatorii, și în orice caz, patronii sufletești ai asociației Verde pentru Biciclete sunt mulțumiți de atitudinea lor!”, a postat primarul pe Facebook.

Vă reamintim că asociaţia Verde pentru Biciclete a refuzat să participe la o o audiență online, fără specialişti din cadrul Primăriei şi din afara ei şi au considerat invitaţia primarului drept o mişcare de marketing şi manipulare.

În cadrul audienţei, primarul a vorbit cea mai mare parte din timp şi a înşirat lista de realizări din toate domeniile, nu doar din investiţiile în infrastructura de biciclete şi cea ecologică. De asemenea, el le-a transmis ascultătorilor că nu va implementa niciodată “măsuri anti-maşini”, aşa că bicicliştii trebuie să se conformeze cu faptul că nu vor fi vreodată prioritate pentru administraţia Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.