Şase persoane au fost rănite, marţi, după ce trei maşini s-au ciocnit pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în judeţul Sibiu. Din primele cercetări, o şoferiţă a întors, maşina ei fiind lovită de alte două autovehicule.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, un accident s-a produs, marţi, pe autostrada Sibiu – Orăştie, trei autoturisme fiind implicate.
”Din primele cercetări, o conducătoare auto a întors neregulamentar, autoturismul condus de aceasta fiind lovit de alte două turisme conduse regulamentar pe banda 1, respectiv banda 2”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu, pentru News.ro.
Potrivit acestora, traficul în zona accidentului este îngreunat.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că şase persoane au fost rănite, iar două au fost încarcerate. Victimele sunt conştiente şi au fost transportate la spitale din Sibiu.