Un accident rutier grav între două TIR-uri şi un autoturism a avut loc pe DN 7, la Milova. Şoseaua este blocată şi cozile se întind deja pe kilometri. „Secţia Bârzava din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad intervine cu modulul descarcerare și echipajul SMURD pe DN 7 în zona localității Milova la un accident rutier.În urma accidentului, șoferul unui autotren este încarcerat în cabina și se execută manevre specifice pentru scoaterea acestuia. Șoferul este în viaţă, dar în stare gravă. Ceilalți doi șoferi nu prezintă leziuni care să necesite transport la spital”, a declarat maiorul George Pleşca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
UPDATE:
„Din primele cercetări la faţa locului, azi, în jurul orei 16,15, un bărbat de 68 de ani, cetățean maghiar, a condus un TIR pe DN 7, spre Arad, La kilometrul 504+750m, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum a frânat pentru a reduce viteza, iar semiremorca a intrat în derapaj, pătrunzând pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autotren condus de un cetățean bulgar de 53 de ani. În spatele autoutilitarei responsabilă de producerea evenimentului rutier se deplasa un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Almaş, care a tamponat semiremorca autotrenului”, a declarat agent şef adjunct de poliţie, Claudia Iuga.
Sursă: arad24.net