1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Crimă între homosexuali: Un tânăr din vestul țării, căutat pentru omor în Belgia, a fost prins de poliţişti ascunzându-se în Săbolciu

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din localitatea bihoreană Drăgeşti a ajuns după gratii, fiind căutat de autorităţile pentru crimă. Individul se ascundea în localitatea Săbolciu, unde a şi fost prins de poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea, luni după-amiază, în jurul orei 14.50.

„Autorităţile belgiene au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, acesta fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de omor calificat şi furt, pe teritoriul Begiei. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au prezentat pe cel în cauză la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza mandatului emis de autorităţile belgiene, pe numele său fiind emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore”, a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, Poliţia Bihor.

BIHOREANUL a aflat că tânărul se numeşte Fernando Marius Covaciu. Sursele ziarului spun că, pe 20 mai, împreună cu alte două persoane, deja arestate în Belgia, Covaci ar fi planificat uciderea unui bărbat, de la care ar fi şi furat.

Leo Van Rentergem, victima homosexualPotrivit site-ului newsromania.net, care citează Parchetul din Antwerpen/Anvers, cei doi români arestaţi în acest caz pe 9 iunie, în Belgia, locuiau în oraş. Aceştia frecventau comunitatea gay din Antwerpen / Anvers, şi sunt acuzaţi că au omorât un alt homosexual invalid, pe numele său Leo Van Rentergem (foto).

„Cei doi homosexuali români lucrau oficial în agricultură, la cules de fructe. După orele de program, ieşeau la vânătoare în jurul gării centrale a oraşului unde ofereau servicii sexuale contra cost unor bătrâni. Îi acostau în toaletele cafenelelor sau în cinematografele unde rulau numai filme XXX din Astridplein, esplanada din centrul oraşului.  Idila celor doi cu Leo Van Rentergem, în vârstă de 59 de ani, s-a încheiat în arest. Pe 23 mai 2018, Van Rentergem a fost găsit sugrumat în locuinţa sa din Confortalei. Anchetatorii au stabilit că acesta era decedat de trei zile”, arată sursa citată.

Conform presei belgiene, Leo Van Rentergem i-a întâlnit pe cei doi români în apropierea gării din oraş, un loc în care străinii îşi oferă serviciile sexuale homosexualilor mai în vârstă. Românii i-au spus că sunt prostituate masculine şi apoi toţi trei au mers la Café Rainbow, un local pentru gay. În jurul orei 21, Van Rentergem, care era invalid şi locuia singur, a plecat spre casă. A fost ultima oară când a fost văzut în viaţă, mai scrie presa.

Deocamdată nu este clar cât a contribuit la crimă bihoreanul ridicat luni de poliţişti. Cert este că, marţi, Curtea de Apel Oradea a emis pe numele lui Fernando Marius Covaciu un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, în vederea predării către autorităţile din Belgia.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :