Refugiații din Timișoara se căsătoresc pentru a rămâne în România. Planuri dejucate în 3 cazuri

254

Refugiații care ajung în Timișoara fac orice pentru a rămâne pe teritoriul românesc. Ei ajung să se căsătorească pentru a obține actele de ședere. Au fost însă descoperiți de polițiștii Serviciului de Imigrări.

Oamenii legii au descoperit 3 cazuri în care refugiații si-au luat neveste din orașul de pe Bega pentru a sta aici.

„În perioada aprilie-iunie a.c., poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiș au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României pentru 3 cetățeni străini, cu vârste cuprinse între de 32 și 57 de ani, din Egipt, Serbia și Bosnia-Herțegovina, în urma constatării căsătoriilor de convenienţă cu femei din România. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cetățenii străini s-ar fi cunoscut cu româncele în străinătate şi au hotărât să se căsătorească pentru a obţine un permis de şedere în țara noastră. Astfel, aceştia au încheiat căsătoriile în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior, prezentându-se cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiș, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român”, au transmis polițiștii.

Au început imediat cercetările. La interviuri au apărut neconcordanțe, iar când oamenii legii au mers acasă la soțiile românce au constat că refugiații nu locuiau la acele adrese. Mai mult, au descoperit ca bărbații erau cazați la pensiuni din Timișoara. Dreptul de ședere nu l-au mai primit și acum au la dispoziție 30 de zile să părăsească tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.