Consilierul PSD, Dan Idolu: „Nu vrem să fim complicii domnului Robu…la făcături”

332

Grupul consilierilor locali social-democrați crede că s-a ajuns la o situație de netolerat în mersul sedințelor de CL. Pentru a argumenta aceste stări de fapt, consilierul Dan Idolu explică de ce nu este în regulă să se voteze hotărâri ce nu sunt văzute, iar unele sunt în mod evident pe lângă lege.

Dânsul povestește despre „făcături” ce nu au nimic în comun cu o democrație a actului de conducere a unei municipalități. Pentru a nu fi ulterior acuzat că este părtaș la ilegalități a și sesizat deja Instituția Prefecturii Timiș în legătuă cu ședința ce a confirmat noul consiliu de administrație (provizoriu) al actualei firme de transport local STPT ( fost RATT). Ședința de AGA s-a făcut cu doar o parte din cei îndreptățiți să participe pe ascuns și fără a fi invitați și consilierii PSD. A fost încălcată atât legea cât și regulamentele Consiliului Local.

„Vorbim despre HCL care validează consiliul provizoriu, de unde pleacă tot răul mai departe, toată succesiunea de documente administrative până în ziua de astăzi. Am înregistrat, în nume propriu, îmi asum că sunt consilier PSD, o plângere prealabilă pentru o acțiune în contencios administrativ. Nu-mi pot imagina să nu scrii hotărârile acționarilor. S-au organizat adunări AGA pe furiș, toate aceste documente sunt nule, deci nu pot fi opozabile niciunei părți. Noi nu discutăm despre persoane, vorbim despre modul de lucru în primărie, pe care domnul Robu îl transmite mai departe prin domnul Iapă. Sunt făcături, nu mi-e frică să o spun. Eu nu am găsit nici un anunț că se fac întruniri AGA”, argumentează consilierul Dan Idolu.

Situația nu stă cu nimic mai bine nici la societatea ce administrează piețele din oraș. Adică celebra „Piețe SA”. În acest caz, concursul nici măcar nu a fost anunțat. Tot o încălcare a procedurilor legale. Poate „întâmplător” președinte la consiliului de administație este Ionuț Naleu, un apropiat la primarului Robu.

Aceste situații sunt cu atât mai ciudate cu cât în alte situații, la alte societăți s-a păstrat o oarecare aparență de corectitudine cum ar fi cazul de la Calor.

Pentru a stopa fenomenele de haos din primărie, consilierii PSD sunt hotărâți să nu mai voteze nimic din propunerile ce nu respectă regulamentele. Adică, să fie în prealabil discutate în comisiile de specialitate cu cinci zile înainte de plen. Nu rare sunt cazurile în care propunerile vin cu câteva minute înainte. Este imposibil de a le citi măcar, darămite de a fi analizate temeinic.

Șantajul cu veșnicul motiv că „cine nu votează este împotriva orașului” nu poate fi un argument serios. Nici un consilier social-democrat nu va fi părtaș la ilegalități.

„ …nu vreau să am răspundere penală pentru lucruri de care nu am cunoștință. Când spunem că nu am citit proiectele, ni se spune că suntem împotriva orașului sau că suntem dușmanii orașului. Am făcut compromisuri, s-a ajuns chiar ca în timpul ședinței să fie introduse proiecte suplimentare sau să apară pe ordinea de zi ca votate pe lista suplimentare și ele să nu fi fost pe listă. Noi nu vrem să fim complici cu domnul Robu, dar nu discutăm de oameni. Vorbim strict de procedură… nu mai votăm niciun proiect care nu a fost făcut public. Nu poți să primești proiect în timpul ședinței … Nu vom vota nimic din ce e pe ordinea (de zi) suplimentară” a spus foarte hotărât consilierul Idolu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.