Pensiile tuturor românilor se recalculează! Ce surse de venit se iau în considerare la stabilirea pensiilor

596

Legea pensiilor introduce minim 5 noi surse de venit pentru recalcularea pensiei, a aflat „Evenimentul zilei”.

Într-un document oficial, din 23 mai 2018, Ministerul Muncii condus de Lia Olguța Vasilescu enumeră „schimbări aduse de noua lege a pensiilor”.

Una din modificările fundamentale va fi:

„utilizarea (la calculul pensiei, n.red), pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, a venitului total lunar realizat pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale, cu includerea sumelor cu titlu de acord global, ore suplimentare, prime, al 13-lea salariu și alte adaosuri”, potrivit Ministerului Muncii.

În prezent, aceste forme de venit nu sunt luate în calcul la stabilirea pensiei.

Proiectul complet de lege este ținut la sertar de Guvern, nu a fost dat încă publicității și se află în lucru la minister de aproximativ un an de zile.

Printre veniturile care nu intră acum la calculul pensiei și care ar putea fi introduse în noua lege se numără:

● formele de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora”, acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi

● premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite

● recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate

● indemnizaţiile de muncă nenormată

● participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice

● diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer

● drepturile de autor

● sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor

Începând cu data de 1 iulie, punctul de pensie va crește de la 1.000 la 1.100 de lei. Tot de la 1 iulie, pensia minimă va crește de la 520 la 640 de lei. Potrivit premierului Viorica Dăncilă, aceste majorări sunt „bătute în cuie”.

De asemenea, în 2019 punctul de pensie va fi majorat la 1.265 de lei, urmând ca valoarea punctului de pensie să ajungă în anul 2020 la 1.775 de lei, în timp ce pensia minimă va ajunge la 775 de lei în anul 2020.

Citește mai mult pe evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.