Ca întotdeauna, acolo unde sunt aglomerări mari de persoane pe un areal limitat vin și jandarmii să mențină sau să restabilească ordinea publică. Sigur că, elevilor ce vor da examenul de ce le asigură accederea mai departe la licee, nu le arde capul la tulburări de ordine. Dar ar putea veni în preajma școlilor, unde se dau aceste examene de Evaluare Națională, mulți din cei nu au ce căuta acolo.
Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine publică în zona instituţiilor de învăţământ din municipiul Timişoara unde se desfășoară examene în cadrul Evaluării naţionale.
Pentru ca activităţile să se desfăşoare în condiţii de ordine și siguranţă, începând cu data de 11 iunie şi până la încheierea acestora, jandarmii se află în zona centrelor de examinare stabilite la: Liceul „Grigore Moisil”, Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul Teoretic „Bela Bartok” și la școlile gimnaziale nr. 6, 24 și 30.
Jandarmii timişoreni asigură, de asemenea, protecţia transportului lucrărilor scrise de la centrele de examinare la centrele zonale de evaluare.