Lacul Surduc se transformă, pentru două zile, într-o ”mare bănățeană” Video

637

Județul nostru este așezat, în marea sa parte, în pusta plată și atât de puțin vălurită, încât cele câteva dealuri din est sunt o adevărată minune.

Lacul Surduc este una din perlele acestor dealuri de est. Loc de odihnă și de agrement activ, acesta oferă cam de toate turistului venit pentru câteva zile. Peisaje minunate, răcoarea apei de munte, dar și posibilitatea practicării sporturilor celor mai felurite. Nici nu

este de mirare că în făloșenia noastră specifică asemănăm lacul cu o mare (ce-i drept, cam mică).

Pentru al patrulea an consecutiv, în acest început de vară se organizează „Zilele Lacului Surduc”. Evenimentul pornit ca un un modest gest menit să scoată din anonimat lacul și împrejurimile a reușit să se impună ca un adevărat festival dedicat locurilor. Meritul special este al Consiliului Județean, prin Asociația pentru promovarea și Dezvoltarea Turismului, dar și al Primăriei comunei Fârdea, ce reușesc împreună să organizeze aceste zile de distracție pe plaja lacului.

Și în acest an vor fi surprize plăcute pentru turiști. Pentru prima dată vor avea loc proiecții de lasere și imagini sub formă de hologramă, pe un ecran lichid. Tot la capitolul ”noutăți” trebuie menționate cele două scene distincte de pe malul apei. Fiecare își va găsi muzica preferată la una din ele. Iar între ele se va găsi un beach bar pentru a încălzi atmosfera.

Și-au anunțat prezența și câțiva meșteri populari ce vin cu unelte și materiale pentru a arăta la fața locului ce știu să facă din lut sau din lemn.

Dar cele mai savurate momente vor fi, evident, pe apă. Concursuri organizate sau unele ad-hoc de caiace, canoe, skifuri sau orice altceva plutește pe apă, vor aduna doritorii de mișcare sau de o îmbăiere. Două ambarcațiuni de inspirație asiatică asemănătoare dragonilor din filme vor veni din Arad, respectiv Timiș. Echipajele formate pe loc din câte zece membri se vor întrece pentru premii deloc mărunte. La defilarea cu ambarcațiuni au fost invitați și sportivi din Serbia și Ungaria.

Un alt premiu important este pus la bătaie pentru cei ce reușesc să adune cele mai multe aprecieri pe rețele sociale cu fotografii de la fața locului, cu logoul evenimentului, ce vor fi încărcate pe pagina Turism Timiș.

Gurmanzii pot să încerce produsele din pește preparate chiar la fața locului. Locurile de cazare la cort sunt pentru cei ce doresc aventură, iar pentru cei comozi se găsesc locuri la pensiunile din zonă.

Multe alte surprize se vor dezvălui chiar pe malul apei. Din cele ce deja se știu se adresează, în marea lor majoritate, copiilor: teatru de păpuși, picturi, tir cu arcul și arbaleta ori turul lacului cu bicicletele.

Ziua de duminică va fi cea a muzicii populare pentru cei ce îndrăgesc folclorul. Programul începe sâmbătă, 16 iunie, la ora 12, și se încheie duminică, 17 iunie, la ora 21.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.